INDEX

 

 

 

Zidul cel mare
(din "Sub copacul Buyu")
 

Mulţi ochi se îndreaptă spre Daudi care stă în lumina focului. Cu vocea lui joasă el începe să povestească:

Toată jungla era agitată. Sub un copac Buyu s-au adunat într-o dimineaţă toate animalele ca să se sfătuiască ce era de făcut. Căci deodată, peste noapte, apăruse un zid uriaş de-a curmezişul junglei. El era înalt şi lat şi, după câte-şi putea da seama Twiga girafa, foarte gros.

"Toate frumuseţile ţării noastre sunt de cealaltă parte a zidului", a urlat leul Simba. "Copacii cei verzi care ne dau umbră, lacul cel mare cu minunata lui apă albastră şi izvoarele reci care coboară din muntele cel înalt". Urletul lui s-a sfârşit într-un mârâit rău.

"Aşa e", se jeluia Twiga, "de partea aceasta sunt numai spini, praf şi deşert. Şi chiar şi găurile de apă sunt pline de nămol!'

Faru, rinocerul, era furios. El sufla cu zgomot, tropăia, şi ochişorii lui ardeau.

"Kah", şi-şi mişca limba încolo şi încoace ca o bandă de ferăstrău. "Ăsta da zid! Dar eu o să-l străpung!"

Toate animalele au dat din cap. Poate că era o soluţie.

Faru s-a dat câţiva paşi înapoi ca să-şi ia avânt. Apoi s-a repezit cât de repede putea cu picioarele lui scurte spre zid. Praful s-a ridicat în vârtejuri sub copitele lui, iar cornul era ridicat ameninţător în sus. Zidul se apropia tot mai mult. Faru şi-a coborât capul: Rummms!

Faru s-a dat înapoi clătinându-se buimăcit.

Dar zidul stătea în picioare, la fel de neschimbat ca şi înainte. Rinocerul a simţit că ochii tuturor se îndreptau întrebător spre el. Suflând tare şi-a mai luat un avânt: De data aceasta s-a proptit cu picioarele din spate de un copac puternic pentru ca avântul să fie mai mare şi să poată fugi şi mai repede. Pământul s-a cutremurat. Praful s-a ridicat în aer ca un nor, şi rinocerul s-a izbit încă o dată de zid: Rummms!

Dar şi de data asta s-a dat înapoi clătinându-se. S-a ghemuit pe pământ şi şi-a pipăit cu atenţie cornul strâmbat. Pe frunte i-a crescut vizibil un cucui mare, iar ochii îi erau daţi peste cap. În capul lui însă parcă se învârtea ceva ca Kifulafumbe, vijelia.

"Da, da", a spus girafa Twiga după un răstimp, ca să deschidă din nou discuţia, "cu adevărat e un zid puternic".

Jumbo, elefantul, şi-a fluturat trompa şi a dat din ciotul lui de coadă în acelaşi ritm; numai că nu la fel de repede.

"Aici e nevoie de un umăr puternic ca să răstorni un zid ca acesta", a trâmbiţat el, s-a dus la zid şi l-a încercat cu trompa după cum fac elefanţii. Apoi s-a aruncat în zid cu umărul lui mare şi puternic: o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori...

Dar zidul nu a cedat, nici măcar cât lăţimea codiţei lui. Jumbo s-a întors încet înapoi şi a încercat şi cu celălalt umăr. Din trompa lui ieşea răsuflarea ca nişte norişori, în timp ce se tot izbea de zid. Într-un sfârşit s-a furişat epuizat într-o parte şi s-a ghemuit lângă Faru.

"Într-adevăr", a recunoscut el gâfâind. "Prin acest zid nu există drum. El e prea gros". Apoi s-a îndepărtat spre mlaştină ca să-şi stropească rănile cu nămol răcoros şi moale.

Atunci hiena Mbisi, cu râsul ei neplăcut, s-a făcut auzită:

"Pentru misiunea asta n-au ce căuta animale cu putere mare şi cu minte puţină. Dar eu sunt cunoscută pentru şiretenia mea. Eu o să găsesc un drum în jurul zidului".

În glasul ei era un ton care le făcea pe multe animale să-şi încrunte supărate fruntea. Twiga, care tocmai ronţăia câteva păstăi din coroana unui mărăcine, s-a uitat în jos din înălţimea ei maiestuoasă.

"O, sigur", a spus ea şi şi-a lăsat limba lungă să alunece în colţul gurii. "Arată-ne tu drumul înţelepciunii!”

Mbisi i-a întors spatele şi a luat-o din loc, dispărând pe o potecă şerpuită de-a lungul zidului.
Soarele era în amurg. Animalele care aşteptau simţeau cum le chiorăie maţele. Dar când şi luna s-a ridicat deasupra zidului, încă tot nu se vedea nimic din hienă. Au apărut zorile unei zile noi. Dar Mbisi tot nu venise. Şi a fost iarăşi seară, dar Mbisi tot n-a apărut.

În ziua următoare s-au întâlnit iarăşi animalele sub bătrânul copac Buyu şi au aşteptat împreună întoarcerea hienei, pe care o numeau în taină gunoierul junglei.

Cu greutăţi mari şi cu ajutorul lui Nyani, maimuţa, rinocerul Faru şi-a îndreptat iarăşi cornul. El se simţea iarăşi proaspăt şi curajos. Ndeje, pasărea, ciugulea căpuşe din pielea Iui şi-i şoptea la ureche că toată treaba nu e nici pe jumătate aşa de rea cum părea.

Jumbo elefantul îşi picura atent nămol răcoros pe spatele dureros. El trâmbiţa uşor şi-şi murmura cuvinte mângâietoare - cuvinte care păreau celorlalţi ca nişte tunete îndepărtate.

Twiga căuta de zor cele mai frumoase păstăi în vârful unui copac-umbrelă.

Nyani, maimuţa, se văita şi se certa cu cei din neamul ei. Nzoka, şarpele, stătea încolăcit pe nisipul cald şi visa la mâncare. În sfârşit, la apusul soarelui; a venit Mbisi şchiopătând din pricina labelor rănite. "Oh", a murmurat ea cu capul plecat, „a fost degeaba. Nu există drum în jurul zidului. El nu are nici început, nici sfârşit".

Nzoka şi-a descolăcit încet trupul şi şi-a ridicat capul subţire: "Da", a sâsâit el, "voi sunteţi puternici, şireţi şi puteţi să alergaţi multe mile. Eu însă, Nzoka; pot să mă sucesc în toate părţile şi să mă strecor peste tot... Eu o să găsesc un drum pe sub zid".

Câteva clipe mai târziu, celelalte animale observau cum îi dispărea coada într-o gaură de lângă zidul care împărţea jungla. Ele au aşteptat cu atenţie, dar totul a rămas liniştit.

Timpul a trecut. Târziu după-amiază, o cioară s-a întors în capacul ei şi-şi croncănea cântecul de seară. Tocmai când celelalte animale voiau să plece spre casă, le-a fost atrasă atenţia de un nor de praf de la baza zidului. Toţii ochii s-au îndreptat spre acel punct.

Atunci a apărut deodată capul lui Nzoka întors cu spatele spre zid:, "Da", a sâsâit el cu triumf sălbatic, "am reuşit! Dintre toate animalele din junglă numai eu am găsit drumul spre cealaltă parte a zidului".

"Îmi pare foarte rău", a spus Twiga şi şi-a aplecat făţarnic gâtul lung până aproape de pământ. "Dar eşti tot de aceeaşi parte ca şi noi toţi".

Nzoka a tresărit. A bătut mânios pământul cu coada şi a strigat: "Da, mi-am scormonit galerii lungi prin pământ şi totdeauna m-am descurcat foarte bine. Nimeni nu poate să facă ce am făcut eu. Nu există nici un drum pe sub acest zid.

"Asta-i foarte adevărat", a încuviinţat Twiga dând din cap şi şi-a tras cu grijă limba înapoia buzelor ei groase.

Dar Nyani, maimuţoiul, a strigat: „Eu o să mă caţăr pe deasupra". El transpira de emoţie în timp ce se legăna prins de creangă cu coada şi-şi relaxa muşchii. Cu un salt a fost pe zid şi s-a căţărat tot mai sus. Dar cu cât ajungea mai sus, cu atât mai mici erau paşii lui. Deodată, coada i s-a alungit speriată în sus - labele i s-au întins în gol.

A început să alunece, apoi a căzut rostogolindu-se în jos. El a aterizat pe spate chiar la picioarele girafei.

Nyani răsufla din greu.

"Kah", a gâfâit el şi s-a scărpinat din obişnuinţă: „Lipeşte-te de zid, Twiga. Vreau să mă prind de coada ta, apoi să mă caţăr pe gât şi de pe capul tău să sar pe zid. Apoi mă voi putea căţăra cu putere mare mai departe şi voi ajunge în vârf".

Twiga a făcut ce voia Nyani. El s-a apucat de coada girafei, a sărit pe spatele ei, s-a căţărat pe gât, iar de pe cap a sărit pe zid şi apoi s-a tot căţărat. Dar din nou, încă departe de vârf, i-a slăbit puterea, şi animalele junglei l-au văzut pe Nyani căzând prin aer şi rostogolindu-se în tumbe mari.

El s-a prăbuşit pe pământ în faţa picioarelor lui Jumbo. Acesta şi-a întins trompa şi a încercat să-i facă respiraţie artificială ca să-l pună iarăşi pe picioare. Apoi l-a apucat de coadă şi l-a ridicat în aer.

"Kumbe, Nyani", a mormăit el. "Care-i treaba cu drumul peste zid?"

"Păi", a gâfâit Nyani cu efortul acelora care trebuie să vorbească cu capul atârnând în jos: "Nimeni din toată jungla nu se caţără ca mine. Cu siguranţă că nimeni nu poate trece peste zidul ăsta".

Acum încercaseră animalele tot ce era posibil. Dar nu au găsit nici o soluţie. Nici prin zid, nici peste el, nici pe lângă el, nici pe sub el.

Atunci au observat dintr-odată că acest zid avea un nume. El era scris cu litere mari pe zid, dar nu-l puteau citi decât cei care înţelegeau ce însemna el: însă Twiga, girafa, nu ştia ce să facă cu acest nume.

"Mda", spune Daudi în tăcerea plină de aşteptare care s-a lăsat; "dar ele nu erau decât nişte animale. Ştiţi voi cum se numeşte acest zid? El nu poate fi străpuns. El este aşa de înalt, încât nimeni nu-l poate trece prin căţărare, şi nu există drum pe sub el sau pe lângă el.

Unul dintre ascultători, cu un bandaj gros peste ochiul stâng, se apleacă şi spune: "Numele acelui zid este păcat.”

Daudi încuviinţează. "Aşa e. Păcatul e zidul cel mare care ne desparte de Dumnezeu. Dar există oameni care ştiu că este totuşi un drum spre cealaltă parte a zidului. Căci el are o uşă! Isus, Fiul lui Dumnezeu, spune: „Eu sunt uşa. Cine intră prin Mine va fi salvat”. De ce să mai rămânem atunci de partea aceasta a zidului?"

Flăcările focului de tabără îşi aruncă lumina pâlpâitoare pe feţele ascultătorilor. Unii dau gânditori din cap. Iar M`gogo îşi sprijină bărbia în pumni. Această istorie îl nelinişteşte.

Paul White

 

 

 

INDEX