Vrednic de a fi văzut
Nenumărați turiști din toate continentele vizitează Londra, capitala Angliei. Mulți dintre ei se duc să vadă renumitele monumente arhitectonice ale acestui oraș grandios cu opt milioane de locuitori. Un obiectiv important de vizitat este și catedrala Sf. Pavel, cea mai mare biserică din Anglia. Ea este așezată chiar în inima orașului. Arhitectul Sir Christopher Wren, constructorul mai multor clădiri cu renume, a construit și această biserică Între anii 1675 - 1710. Această catedrală avea să devină cea mai importantă creație a sa, iar în anul 1723 încetă din viață la vîrsta de 91 de ani și fu înmormîntat aici. Deasupra mormîntului său stă scris o inscripție modestă: Dacă îi cauți mormîntul, atunci privește în jurul tău!" Și alți oameni de seamă sunt înmormîntați în această catedrală; aici poți găsi cavoul curajosului amiral Nelson, care în anul 1805 a cîștigat o mare luptă navală în fața coastei de sud a Spaniei, la Trafalgar, împotriva flotei franco - spaniole, și care a fost rănit mortal în această bătălie. De asemeni aici este înmormîntat și generalul Wellington. Poate îți amintești de la cursurile de istorie că el împreună cu mareșalul de cîmp prusac Blucher, în anul 1815 la Waterloo în apropiere de Bruxelles, a învins definitiv pe mîndrul Napoleon și oastea lui.
Însă eu vreau să te fac atent la cu totul altceva. Când vii odată în Londra, nu trebuie să pierzi prilejul de-a vizita catedrala Sf. Pavel, unde vei putea vedea tabloul pictorului englez William Holman Hunt (1827 - 1910) intitulat: The Light of the World" (Lumina lumii). Se adresează insistent celor care zi de zi trec prin fața lui. În acest tablou predomină întunericul. Un chip maiestuos și blînd îl înfățișează pe Fiul lui Dumnezeu cu coroana de spini și purtînd în mîna stîngă o lumină vie. Aceasta străpunge întunericul. Cu mîna dreaptă El bate într-o ușă. Pe această ușă se pot vedea cuie ruginite, așchii, printre care se cațără în sus un mărăciniș sălbatic. E ciudat însă că ușa nu are nici o clanță. Oare să fi uitat pictorul s-o facă? Și de ce o fi înfățișat el această ușă atît de respingător, încît, îndată ce privești tabloul, observi că n-a fost deschisă niciodată? Sub tablou se află un pasaj din Cuvîntul lui Dumnezeu, care vrea să-l ajute să înțeleagă pe cel ce privește: Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el..." (Apocalipsa 3:20).
Oare nu se referă ușa din acest text biblic cît și ușa din tablou la inima omului? De bună seamă că da! Iar pictorul a încercat să înfățișeze această inimă omenească plină de întuneric și necurăție, respingătoare și prin natura ei antipatică. Cît de disperată ar fi fost situația noastră, dacă Domnul Isus Cristos, cel care este Lumina lumii" (Ev. Ioan 8:12), n-ar fi bătut la ușa inimii noastre, ca să aducă lumina, viața și bucuria! Acum înțelegi și tu desigur de ce lipsește minerul ușii pe dinafară. Pictorul a vrut să arate celor ce privesc tabloul că ușa inimii poate fi deschisă numai pe dinăuntru. Domnul Isus nu forțează ușa inimii omului, însă El bate..., uneori încet, altădată mai tare. Ai simțit vreodată bătaia la ușa inimii tale? Deschide-I fără șovăială! Tu însuți trebuie să-I deschizi. N-ai de unde să știi dacă astăzi este ultima bătaie la ușa inimii tale sau nu!
Friedhelm König