Un om modern
Un om modern s-a rătăcit prin deșert. Era deshidratat. Când dormea visa doar apă, portocale sau smochine. Apoi se trezea și se târa mai departe, dar chinul era tot mai apăsător.
Când tocmai ajunsese la capătul puterilor a zărit o oază. "A, fata morgana" a gândit el. "O iluzie care vrea să mă împingă la disperare, deoarece în realitate acolo nu există nimic. Dar nu! Eu voi rămâne demn și nu mă voi lăsa păcălit!" El se apropia de oază însă ea nu dispărea, ci devenea tot mai vizibilă. Smochinii parcă îi făceau semn cu crengile lor să vină și să mănânce, dar el gândea: "Asemenea iluzii sunt frecvente pentru cei aflați în situația mea. Ce crudă poate fi natura!" Cuprins de aceste gânduri a murit având pe buze un blestem neînțeles asupra lipsei de sens a vieții.
După o oră l-au găsit doi beduini. "Poți înțelege așa ceva?" întrebă unul. "A murit de foame și de sete lângă cea mai frumoasă oază."
"A fost un om modern!" a răspuns celălalt beduin. "Nu a crezut în ceea ce a văzut!"
Tot așa, Dumnezeu este foarte aproape de noi însă omul modern nu Îl observă.
"Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri, și nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec". (Matei 13.14)