Tânărul yoghin
Un tânăr yoghin s-a convertit la creștinism, motiv pentru care a fost aspru judecat de către cei din casa lui. Dar el le-a spus: "Dragii mei, eu am visat că mergeam pe un drum care la un moment dat se despărțea în mai multe direcții. La acea intersecție eu am întâlnit doi oameni, dar când m-am apropiat mai bine am văzut că unul era mort iar celălalt era viu. Pe care dintre ei credeți că ar fi trebuit să-l întreb încotro s-o apuc?" "Pe cel viu, evident!" i-au răspuns ai lui. "Exact așa am și făcut, dar mergând pe drum mai departe, am întâlnit din nou o răscruce unde erau doi oameni. I-am întrebat pe amândoi care este drumul cel bun. Primul mi-a spus că el este gata să-mi explice pe unde trebuie să merg, deoarece el văzuse odată o hartă a acelui drum. Cel de-al doilea mi-a spus că el este gata să mă însoțească până la locul la care doream să ajung deoarece el tocmai de acolo venea. Pe care dintre cei doi l-ați fi ascultat voi?""Pe cel de-al doilea, evident", veni răspunsul tatălui său. "Exact la fel am făcut și eu, tată" spuse tânărul. Budha a fost un mare învățător, dar el a murit, pe când Isus e viu, de aceea eu am ascultat de El. Nu sunt sigur că Dalai Lama cunoaște drumul spre cer, deoarece el nu a mai fost acolo niciodată, pe când Domnul Isus nu numai că a venit din cer, dar a fost gata să mă și însoțească pe drumul vieții. El mi-a promis că va fi cu mine în toate zilele vieții mele. El a murit pentru mine, dar a și înviat a treia zi, ceea ce încă nu s-a mai întâmplat cu nici unul dintre înțelepții noștri."
Dacă ar mai fi existat și o altă posibilitate de salvare pentru oameni, atunci Dumnezeu ne-ar fi ajutat să o găsim pe aceea și nu L-ar mai fi lăsat pe Singurul Lui Fiu să moară zdrobit sub povara păcatelor noastre.
Dacă un copil ți se îmbolnăvește și există două remedii posibile, la fel de eficiente și de sigure, îl vei alege pe cel mai puțin dureros, nu-i așa? Jertfa Domnului Isus a cauzat cea mai mare durere pentru Dumnezeu și ea ne arată că nu mai există pentru omenire nici o altă șansă de salvare.
"În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți" (Faptele apostolilor 4:12).