Știința despre hrănirea vulturilor
(din "Sub copacul Buyu" de Paul White)
Nyani, maimuța, îi ura pe vulturi.Dar Tichi, vărul primar al celei de a doua soții a lui, era un prostănac incorigibil. El se făcea că urăște vulturii. Dar în realitate ciocurile lor ascuțite, gâturile lor fără pene, felul cum își răsfirau coada făceau o impresie puternică asupra lui.
Într-o zi, un vultur s-a lăsat jos în apropierea copacului unde trăia familia lui Tichi.
Tichi urmărea cu atenție orice mișcare a păsării nemernice. Tichi s-a uitat în toate părțile.
Nimeni nu se vedea. Atunci a aruncat repede în jos ceva de mâncare pentru vultur.
Dar o voce lăuntrică îl avertiza să se ferească de vulturi. Așa că a început să țipe brusc și să dea din labe ca să gonească vulturul.
În ziua următoare au venit doi vulturi. Ochii lui Tichi străluceau când îi observa printr-o gaură din frunziș. S-a uitat pe furiș în jurul lui, dar nu se vedea nimeni. Din nou a aruncat hrană păsărilor nemernice.
Ele au venit mai aproape și au strigat de l-au asurzit pe Tichi. Curând au venit mai mulți vulturi. Ei au îndrăznit să vină tot mai aproape, căci Tichi îi hrănea tot mereu. Apoi a strigat la ei cu un glas care s-a auzit până la mărăcinii din depărtare și s-a făcut că aruncă cu pietre. Poate că păsările s-ar fi speriat dacă în loc de asta nu le-ar fi tot dat de mâncare.
Vulturii au dat din aripi, dar n-au plecat de acolo.
Twiga, girafa, vedea toate acestea din locul ei preferat aflat în spatele tufișului și clătina tristă capul. Ea știa că oricine hrănește vulturii provoacă nenorocire.
A trecut o săptămână.
Vulturii nu se mai țineau la distanță. Ei veneau până la trunchiul copacului și mâncau lacomi toată mâncarea pe care le-o arunca pe ascuns maimuța.
El îi observa fermecat, deși îi tremurau genunchii de frică.
Pe la căldura amiezii din ziua următoare, vulturii obraznici zburau în cercuri largi tot mai aproape de copacul Buyu. Tichi striga ca un sălbatic. Dar ei croncăneau numai și se lăsau bătând din aripi în copac. Ciuguleau sălbatic hrana..
Deasupra lor, alți și alți vulturi tot veneau. Ei au umplut copacul și se apropiau tot mai mult de Tichi.
În groaza lui, Tichi a început să lovească cu un băț noduros în jurul lui, dar cu prea puțin folos.
Vulturii, pe care îi ademenise el, l-au copleșit repede.
Cu ciocurile lor urâte l-au încolțit. Țipătul lui ascuțit după ajutor a fost înghițit de croncănitul vulturilor.
La apusul soarelui, Nyani s-a întors din junglă. L-a apucat groaza când a văzut osemintele albe ale vărului primar al celei de a doua soții a lui zăcând sub copacul familiei lui.
"Kah", spune unul din ascultători și se scutură, "o să visez urât la noapte".
"Da, da", spune un altul și se prinde de scaunul pe care a stat. "Parcă și văd capul cu gâtul fără pene cu dinții lui înfipți în mine.
Daudi zâmbește, dar devine imediat serios.
"Unii. dintre voi mi-au spus că niște gânduri murdare caută să pună stăpânire pe ei. Povestea aceasta dă un răspuns bun la problemă. Dacă dați din nou hrană acestor gânduri prin ce vedeți, auziți sau spuneți, atunci ele se vor roti peste voi și peste viața voastră.
Dacă le lăsați să flămânzească, atunci zboară de la voi: Numai când le hrăniți vor veni în număr tot mai mare. Multe inimi sunt ronțăite de aceste ciocuri diavolești".
"Hongo", își spune încet M`gogo, "cuvintele acestea mi se potrivesc.