Semnătura decisivă
Țarul Rusiei, Petru cel Mare, avea obiceiul ca din când în când să-și dezbrace haina împărătească și să se îmbrace modest ca să nu fie recunoscut atunci când dorea să se amestece cu poporul simplu. Cu multă vreme înainte de a urca pe tron, în anul 1682, când făcea călătorii îndepărtate, s-a deghizat ca meșteșugar sau negustor, pentru a cunoaște țara și oamenii altor popoare. În felul acesta el a străbătut Europa fără să fie recunoscut. În Olanda, el a lucrat pentru mai multă vreme ca tâmplar, ceea ce a dat compozitorului german Lortzing subiect pentru piesa sa muzicală: "Țar și tâmplar" În anii de mai târziu, cu cât afacerile de stat îl captivau tot mai mult, rareori mai reușea să se deghizeze ca un simplu supus, ca pe această cale să poate afla direct grijile și nevoile poporului său. De cele mai multe ori el îmbrăca pentru scurtă vreme uniforma unui ofițer, sau îmbrăcămintea unui funcționar, pentru a se informa despre opinia și disciplina soldaților săi.În acest timp un tânăr ofițer rus lucrase în calitate de casier la o fortăreață de la marginea împărăției Rusiei. El plătise solda regimentelor superioare. Acest tânăt ofițer fu cuprins de un viciu: începu să joace cărți. Și du-pă cum se întâmplă cu cei mai mulți jucători, acest viciu l-a dus treptat la ruină. Foarte curând, toate economiile sale au fost pierdute la jocul de cărți și în cele din urmă nu s-a putut împotrivi ispitei de a se atinge de banii încredințați lui. Din când în când, lua câteva ruble din casa de bani.
Câteva luni în șir a făcut acest lucru. Câte ruble a luat în total, nici el nu mai știa. La un moment dat însă, sosi pentru el o înștiințare neplăcută. I se face cunoscut că a doua zi va veni un funcționar al curții imperiale care-i va examina contabilitatea și situația caseriei. Această înștiințare a fost ca un șoc asupra lui: Acuma va fi demascat... așa că s-a isprăvit cu el! Numaidecât s-a apucat să-și revizuiască registrele. Capul îi ardea, iar cifrele îi jucau înaintea ochilor. De mult s-a lăsat noaptea, iar el a aprins un felinar. În sfârșit, a adunat toate cheltuielile plătite ca soldă, apoi a scăzut această sumă din totalul sumei ce i-a pus-o la dispoziție administrația militară. Cu mâini tremurânde și aproape fără să vrea, el începe a număra banii rămași în casa de bani. Dar vai, lipsește o sumă uriașă! El no-tează totul totul cu mare exactitate pe o foaie de hârtie: suma de bani încredințată lui, plățile făcute, restul de bani, iar dedesubt, suma lipsă. Ochii lui privesc trist această sumă.Deznădăjduit, scrie alături cuvintele: "O mare datorie! Cine o poate plăti?" El își dă seama că niciodată nu va fi în stare să achite acești bani. Așa că, în mintea lui se conturează hotărârea de a nu mai supraviețui demascării de mâine. Încă în această noapte, el vrea să-și pună capăt vieții. Pe masă intenționează să lase toate dosarele deschise împreună cu foaia de însemnări, ca oricine că poată vedea ce s-a întâmplat aici. Stând aplecat peste masa de scris trebuie să recunoască cu reproșuri amare că a dat greș și unde l-a împins pasiunea jocului de cărți. El a abuzat în chip rușinos de marea încredere ce i s-a acordat. A delapidat! El este un hoț și un ticălos! De aceea intenționează să-și pună capăt vieții ratate. Pistolul încărcat era pus pe masă. Și pe când reflectează la ceea ce făcuse, dintr-o dată îl cuprinde o oboseală de plumb și i se închid ochii.
Tocmai în noaptea aceasta Petru cel Mare vine în această fortăreață deghizat ca ofițer de pază. El spune parola soldaților de pază din ghereta din fața porții și primește imediat intrarea, după care face o rundă în jurul fortăreței. Conform ordinului, toate luminile trebuiau să fie stinse. Când trecu însă peste coridorul principal, vede pe sub una din uși o rază de lumină. Își pune urechea la ușă, dar n-aude nici o mișcare. Apasă ușor pe clanță și aruncă o privire în cameră. Vede casa de bani deschisă, dosare, hârtii pe masă, iar pe ofițerul superioar ațipit cu revolverul lângă el. Se întreabă atunci țarul, ce-ar putea să însemne toate acestea? Intră în cameră în vârful picioarelor, se strecoară încet pe la spate-le tânărului care dormea, îl privește de pe umeri și citește de pe foaia de hârtie ce se afla în fața lui. Într-o clipă țarul își dă seama de toată situația. Individul a furat de multă vreme în mod sistematic. Primul lui gând este să-i pună mâna pe umăr și să-i strige: "Sunteți arestat!"
În ultima clipă însă îi este milă de tânărul ofițer. Cât de tânăr era el încă! Oare cine să-l fi corupt? Ce vor zice părinții lui? Apoi, privirea îi cade asupra acelui suspin adânc scris în cuvinte: "O mare datorie! Cine o poate plăti?"
Adânc impresionat, țarul ia pana cu cerneală ce căzuse din mâna celui ce dormea și scrie numai un singur cuvânt pe hârtie. Apoi pără-sește camera încet și închide ușa.
Au mai trecut o oră, două ... Dintr-o dată cel ce dormea se trezește. Se uită la ceas și-și dă seama că se făcuse ziuă. Se ridică brusc, pune mâna pe revolver și-l ridică spre tâmplă..., tocmai vrea să apese pe trăgaci ... când privirea i se oprește pe foaia de hârtie din fața lui și pe un cuvânt care nu era acolo înainte ca el să fi adormit. Era numele Petru". Lasă pistolul să-i cadă din mână, își freacă ochii și murmură în sinea lui: "Cum este posibil așa ceva?" Apoi merge repede la dulapul cu arhivă, alege un document care poartă semnătura oficială a țarului și o compară cu numele ce se afla sub rândul
"O mare datorie! Cine o poate plăti?". Nici o îndoială! Într-adevăr este semnătura țarului. În noaptea aceasta țarul a fost aici! El știe totul. El cunoaște datoria mea și totuși el însuși vrea s-o plătească. Deci nu trebuie să mor. Și în loc să-și pună capăt vieții, cuvântul țarului îl determină să oprească răul pe care îl gândise.
Dimineața devreme, sosește un curier de la curtea țarului, îl cere pe ofițerul superior și îi înmânează într-un săculeț de pânză o mare sumă de bani. Ofițerul îi numără și găsește exact suma ce-i lipsea din casa de bani. Îndată depune banii în tezaur, iar la scurt timp, când funcționarul de revizie îi face verificarea casei, găsește totul în ordine. Țarul a plătit totul, cu toate că în nici un caz nu era obligat la aceasta. Dimpotrivă, l-ar fi putut alunga pe necredinciosul administrator, pedepsindu-l cu severitate. Însă el l-a iertat, plătindu-i și datoria.
Tot așa este și cu vina mea și cu a ta înaintea lui Dumnezeu. O mare datorie! Cine poate să o plăteas-că? Eu nu! Nici tu! Ce bine că a venit UNUL care a achitat totul! Acesta este Isus Cristos. Gândește-te însă, pe El nu L-a costat doar o semnătură pentru ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu. Nu, ci El a părăsit slava cerească, S-a dezbrăcat de Sine, iar la urmă S-a lăsat pironit pe cruce. Pe crucea de la Golgota, Dumnezeu Tatăl a încheiat cu Fiul Său preaiubit toate socotelile, decontând datoria mea și a ta. El, care era curat fără vină, desăvârșit, fără păcat.
"Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți." (Isaia 53:5)
Crezi tu aceasta?