Salvatorul
Într-o zi aspră de iarnă, în care zăpada era viscolită de un vânt foarte puternic și gerul era cumplit, un angajat al unei cabane din Munții Alpi, ieși din adăpostul său. Vântul aproape că-l dobora de pe picioare. Cu greu se îndreptă spre cușca lui Ralf. Acesta era un uriaș cîine Saint Bernard, cântărind cam 90 de kilograme. Când se ridica pe labele din spate avea o înălțime de 2 metri.
Ți-ar fi oare teamă să întâlnești un astfel de câine? Ei bine, Ralf nu făcuse nimănui nici un rău, dimpotrivă, el fusese dresat să salveze oameni. Cine avea nevoie să fie salvat de el? Vei vedea imediat.
Munții Alpi sunt cei mai înalți din Europa. Acolo este tot timpul iarnă și zăpada nu se topește niciodată. Mulți turiști se rătăcesc prin munții aceștia și în scurt timp pot muri din cauza frigului. Iată de ce puternicii câini Saint Bernard sunt dresați și trimiși în misiune, să caute oameni rătăciți sau doborâți de frig și să-i salveze.
Ei bine, Ralf era cel mai bun câine salvator. Nu știu dacă tu ai salvat până acum pe cineva de la moarte, însă Ralf salvase 67 de oameni deja! Îți dai tu seama câtă recunoștință aveau acei oameni, împreună cu familiile lor pentru acest câine deosebit? Cabanierii și toți lucrătorii de la Salvamont îl iubeau de asemenea, foarte mult pe Ralf.
Iată de ce bărbatul care se pregătea să-l trimită pe Ralf în misiune se întreba acum dacă nu e prea aspră vremea de afară chiar și pentru Ralf. N-ar fi vrut să i se întâmple ceva rău.
În timp ce-i mângâia blana deasă, Ralf îl privea drept în ochi pe stăpânul său, parcă întrebându-l: Ce dorești să fac pentru tine? Sunt gata să fac orice mi-ai cere! De atâția ani, de când îl avea pe Ralf lângă el, omul acesta ajunsese să-l iubească foarte mult pe acest câine deosebit de credincios și ascultător. Totuși, ceva îi spunea că trebuie să-l trimită în misiune. Dacă pe undeva, prin zăpadă zăcea un om fără ajutor?
Hai Ralf, hai băiatule! Trebuie să pleci la treabă. Drept răspuns, Ralf îi linse de două ori mâna stăpânului său, apoi, cu pași domoli, dar hotărâți ieși din cușcă. Se uită mai întâi în diferite direcții, apoi se hotărî să apuce pe poteca ce ducea spre pârtia de schi. Vântul bătea cu multă putere, iar zăpada viscolită îi intra în ochi bietului câine, dar acesta nu dădea înapoi.
Lupta lui cu zăpada și-a meritat efortul deoarece după o oră de căutări el a găsit un om căzut sub zăpadă. Să fi murit oare? Ralf se apropie repede și cu mirosul său foarte fin simți că omul încă mai respira. Imediat câinele îi linse mâinile și fața pentru a-l încălzi puțin. În multe cazuri omul își revenea prin aceasta, iar apoi, ajutat de câine, mergea până la cabană. Alteori, când omul era prea obosit, câinele dădea alarma la cabană și atunci veneau cei de acolo în ajutor.
Acum însă omul nu se mișca deloc, iar distanța până la cabană era prea mare. Nu era timp de pierdut, așa că Ralf trecu la o altă soluție, pe care o aplica în astfel ce cazuri. Cu multă grijă el își întinse corpul mare și îmblănit peste omul înghețat, ca să-l încălzească mai bine.
Vântul rece îl lovea pe bietul câine fără milă, dar el stătea cu răbdare acolo, în așteptarea unui semn de viață din partea omului. Câtă bucurie a simțit el atunci când omul a început să miște, puțin câte puțin!
Într-un târziu omul a deschis ochii. El nu înțelegea însă unde se află. Când a văzut deasupra lui câinele uriaș s-a speriat. Era convins că este un lup. Fără să judece prea mult, cu o mișcare bruscă și-a scos cuțitul de vânătoare și l-a împlântat adânc, în pieptul lui Ralf.
Câinele a scos un urlet sfâșietor. Ar fi putut atunci să-l muște de gât pe acel om nerecunoscător, dar el nu i-a făcut nici un rău, ci s-a ridicat, clătinându-se și a început să-și croiască drum încet, cu greu și cu dureri mari, spre adăpostul de salvare, adică spre cabană, ca să-l conducă acolo pe om. În urma lui rămânea pe zăpadă o dâră roșie de sânge.
Omul care fusese salvat și-a dat seama de ceea ce făcuse și a început să plângă. El a venit să mă salveze, iar eu..., iar eu... spunea el. Lacrimi mari îi brăzdau obrajii. Cu greu el s-a ridicat, mergând după urmele câinelui. Atunci când Ralf nu se mai vedea el se orienta după urmele de sânge din zăpadă.
Ralf a căzut imediat ce a ajuns la adăpost. Cabanierul, cutremurat de suferința câinelui a chemat ajutoare, care l-au luat în brațe și l-au pus pe o masă mare din holul cabanei. Sângele curgea fără încetare din pieptul lui Ralf. Cu toții plângeau, în timp ce Ralf le lingea mâinile.
În acel moment, cu față răvășită de durere a intrat pe ușă omul care fusese salvat. El s-a aruncat în genunchi lângă Ralf, și fără să țină cont că se adresează unui câine și nu unui om a început să spună: Iartă-mă! Iartă-mă! Într-un târziu, neputincios el începu să mângâie blana câinelui. Atunci i-a fost dat să trăiască un moment deosebit în timp ce îi mângâia capul, Ralf a lins mâna omului, aceeași mână care a înfipt cuțitul în pieptul său.
V-a iertat, i-a spus atunci cabanierul. Cred că eu n-aș fi fost în stare să vă iert, dar iată că el poate.
În clipa aceea câinele și-a lăsat capul într-o parte. Murise!
Aceasta este o istorie adevărată și emoționantă și ea ilustrează foarte bine ceea ce a făcut pentru noi Domnul Isus Cristos. El Se bucura de toată slava pe care I-o dădeau îngerii din cer, iar adăpostul Lui era mult mai minunat decât adăpostul din care Ralf a plecat în ultima lui misiune. Din nefericire însă noi eram pierduți și rătăceam pe căile păcatului, ca acel om care se pierduse prin munți.
Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui... (Isaia 53.6)
Ca și în cazul lui Ralf, bunătatea Domnului Isus a fost răsplătită de către oameni cu o lovitură de moarte. În loc să fie recunoscători, oamenii L-au răstignit.
Ca și Ralf, El și-a dat viața, ca s-o salveze pe a noastră. Domnul Isus ar fi putut să Se răzbune pe oamenii aceia nerecunoscători, dar El vrea să ne conducă spre acel adăpost de salvare din cer, pe toți cei care ne încredem în El și mergem pe urmele pașilor Lui, marcate cu sânge.
Ca și omul din întâmplarea noastră, și tu trebuie să-ți regreți păcatele și atunci vei obține iertarea Domnului Isus, deoarece El te iubește nespus de mult.
Căci știți că nu cu ... argint sau cu aur ați fost salvați... ci cu sângele scump al Domnului Isus Cristos (1 Pet.1.18-19).