Rugăciunea unei chinezoaice
Majoritatea chinezilor sunt budiști și nu creștini. Dar s-a întâmplat odată că o fetiță a urmat un timp școala unei misiuni creștine. Mai mulți misionari europeni îi învățau pe copiii chinezi adevărurile creștine și micuța chinezoaică a primit credința în Dumnezeul Cel Viu și în Fiul Lui - Isus Cristos. Ea l-a îndrăgit fierbinte și L-a primit pe Mântuitor în inima ei de copil.Toți ai casei însă se închinau lui Buda și fetița suferea nespus din această cauză. O durea inima văzând că bunelul ei se închină unei statui neînsuflețite.
Odată fetița se apropie de dânsul, spunându-i cu toată dragostea ce-i umplea inima: "Bunele, acest Buda de piatră nu te aude și nu te poate ajuta la nevoie. În schimb misionarii mi-au povestit de Dumnezeul Cel Viu, care L-a trimis pe pământ pe Fiul Lui, ca Acesta să-și dea viața pentru păcatele noastre și să ne izbăvească de veșnica pierzare. M-au învățat și un minunat verset din Biblie: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața". Sunt cuvintele lui Isus, în care cred acum și eu. Bunele, închină-te Dumnezeului Celui Viu și nu unui idol de piatră".
Cu toată căldura cu care-i vorbise nepoata, bunelul se supără foc. Pe-o clipă încremeni de uimire, apoi o împinse cu atâta putere, încât fetița căzu jos, și o amenință că dacă o aude încă odată pomenindu-i de acea învățătură ciudată, nu-i mai dă drumul la școală.
Prin acele locuri apăruse un tâlhar, cunoscut sub numele de "lupul alb". Era rău ca o fiară sălbatică și se strecura prin nămeți ca un lup, pătrunzând pe nesimțite prin localități. Niciodată nu-și ataca singur jertfa. Avea o ceată de tâlhari tot atât de sângeroși și haini ca și dânsul.
Odată banda lui apăru în orășelul unde locuia mica noastră chinezoaică împreună cu părinții și bunelul ei - un om bogat.
Căpetenia tâlharilor hotărî să-și petreacă noaptea în casa lor. Nesocotind rugămințile bătrânului, el năvăli în locuința lor împreună cu toată banda lui și-i zăvorî pe toți ai casei într-o cămăruță. Abia după ce hoții părăsiră casa, ei își recăpătară libertatea. Bunelul se închină în fața statuii lui Buda, rugându-l să-l trăsnească cu blestemul său pe crâncenul tâlhar.
Peste câteva luni tâlharul apăru iarăși în oraș. Pierzându-și cumpătul, bunelul i se adresă nepoatei. "Zici că Dumnezeul tău Își apleacă urechea la rugămințile oamenilor?" o întrebă el. - "Da, bunele, el aude totul", - îi răspunse fetița. - "Atunci roagă-te Lui și cât mai repede. "Lupul alb" ne dă iarăși târcoale și mă tem că va năvăli tot în casa noastră! Roagă-L pe Dumnezeul tău să-l oprească!"
Bătrânul punea astfel la încercare credința fetiței. Ea alergă îndată în odăița ei și începu să se roage: "Doamne, iată prilejul cel bun. Te rog, nu mă lăsa în impas!"A doua zi, când căpetenia tâlharilor se îndrepta spre casa lor, calul lui se ridică fără veste pe picioarele dinapoi, refuzând să treacă podețul ce ducea spre poarta lor. Tâlharul îl lovea cu biciul, dar calul nu se urnea din loc. Atunci oamenii lui îi spuseră: "Se vede că pe aici bântuie duhurile rele, pe care le vede numai calul tău. Mai bine să facem cale întoarsă!"
Fiind foarte superstițios, tâlharul le urmă pe loc sfatul.
Cum îi văzu că pleacă, fetița își puse mâna pe umărul bunelului și-i spuse: "Precum vezi, Dumnezeu mi-a ascultat ruga, bunelule!" Bătrânul nu știa ce să-i răspundă, deși înțelegea prea bine că ceva oprise totuși calul tâlharului. Astfel el se încredință că nepoata lui avea dreptate, cu atât mai mult că era convins că în casa lui nu bântuie duhurile rele. Dumnezeul misionarilor își plecase urechea la ruga fetiței... Bătrânul se retrase în camera lui ca să cugete pe îndelete asupra celor întâmplate. Și avea la ce să cugete! Dumnezeul creștin săvârșise o minune!
A doua zi el se înfățișă la centrul misionar, dornic să afle cât mai multe despre Dumnezeul făcător de minuni care Își apleacă urechea la rugile omului. Curând ajunse să creadă la rândul lui în Dumnezeul Cel Viu, precum și în Fiul Lui - Isus Cristos. Mulțumită rugăciunii fetiței, Dumnezeu săvârșise o minune.