Paznicul farului
"Voi sunteți lumina lumii..."La țărmul mării stătea farul: înfipt drept în stâncă, neclintit și falnic înfruntând furia valurilor, răspândind raza lui de speranță și bucurie peste genunile nopții. Era vopsit curat, mândria tuturor pescarilor din sat. Era zidit înalt, să-l poată vedea de departe corăbierii în drum spre un liman de odihnă.
Dar cel mai fericit și cinstit de toți era paznicul farului - omul cu slujba să îngrijească de far și să pună ulei în rezervoarele lui ca să poată lumina fără întrerupere.
Și iată că într-o zi a venit un om la paznic să-i ceară niște ulei, pentru că avea anevoie acasă. Și paznicul s-a gândit: "Tot am eu un felinar de rezervă la far, hai să-i dau omului ulei de acolo" și i-a dat ulei din uleiul farului. Într-altă seară a venit altul să-i ceară ulei, și paznicul i-a dat și lui. Apoi au mai venit și alții, și alții. Și toți luau ulei din uleiul farului.
Ca să-l răsplătească, oamenii din sat au ales pe paznicul farului primar.
...Târziu, într-o noapte, de departe din întunericul și vâltoarea valurilor s-a auzit sirena unui vapor în naufragiu. Paznicul farului, acum primar cu nume vestit, s-a trezit din somn și a alergat sus la feștila farului; se stingea. Nu mai avea ulei! A fugit să ia felinarul de rezervă, dar și acolo rezervorul era uscat. Nu mai avea nici acolo ulei.
Și farul s-a stins!
În zori, sătenii au găsit la piciorul de stâncă al farului - înalt frumos, curat, dar rece și stins - corabia sfărâmată.
A putut fi paznicul farului cel mai bine văzut om din sat, cel mai respectat, a putut fi el primar, toate n-au folosit la nimic. O corabie avea nevoie de ajutor, de lumină. S-a distrus de stâncă fiindcă paznicul nu și-a făcut datoria. Atât era datoria lui: să vegheze ca farul să lumineze. Iar el a făcut altele, dar n-a păstrat lumina.
Biserica lui Cristos a fost trimisă, a fost împuternicită, a primit misiunea specială să vestească Evanghelia, să proclame mântuirea, să străpungă întunericul de groază al lumii cu strălucirea de nădejde și bucurie a Evangheliei, să îndrepte privirile naufragiaților înspre limanul de pace și odihnă. Aceasta e misiunea ei cea dintâi.
Biserica de azi, sau organizațiile bisericești, pot ajunge mari, vestite, cinstite de lume, bine organizate, bogate. Când nu mai au mărturisirea Evangheliei în prim plan, ajung reci, seci, fără lumină, fără valoare.
Mai bine un toiag strâmb,
Dar care să te țină
Decât un felinar de aur
Și fără de lumină.Mai bine o biserică săracă, dar misionară. Mai bine o Biserică din Filadelfia, cu "puțină putere", care însă păzește Cuvântul ceresc și nu tăgăduiește Numele Domnului - acesteia îi pune El înainte o ușă deschisă - decât o Laodicea care se crede bogată, dar pe care Domnul o varsă din gura Lui.
E vremea cercetării.
Păstrăm noi farul aprins, sau ne risipim uleiul pentru interese personale, mici, lumești? Nu lăsați să se stingă lumina! Cei din valuri, din întuneric, sunt frații noștri.