INDEX

 

 

 

Jaguarul

 

Acest cuvînt are un răsunet magic. Fantasticul automobil englez de sport îl vedem înaintea ochilor noștri perfect ca formă și gonind ca un bolid. El este extraordinar de rapid și scump, rîvnit de mulți și posedat de puțini. Dar lasă-mă să întrerup... Nu despre mașini de sport este vorba acum.

Mult mai mult vreau să relatez despre un jaguar adevărat. Acesta este cu mult mai puțin cunoscut decît automobilul care-i poartă numele. Jaguarul este o pisică mare cu o blană frumoasă, galben-aurie cu pete negre. Asemenea leopardului, are o lungime de pînă la 1,50 m. Jaguarul este animalul cel mai feroce și periculos din America Centrală și America de Sud.

Un bogătaș mexican fiind în excursie, a găsit într-o zi un pui de jaguar. El l-a luat la ferma lui și l-a hrănit cu biberonul. După cîteva săptămîni mînca deja bucățele mici de carne crudă, încetul cu încetul, din micuța arătare ciufulită a ieșit un jaguar adult cu mădulare puternice și o blană netedă. Vizitatorii fermei rămîneau uimiți privind neobișnuitul animal domestic.

Însă cîțiva vînători de prin împrejurimi l-au avertizat pe proprietar să nu țină acest animal periculos pe lîngă casă, să-i redea libertatea, sau dacă nu, să-l închidă într-o cușcă. Jaguarul este o fiară sălbatică, niciodată nu va deveni destul de îmblînzit pentru a deveni un animal domestic.

Dar proprietarul de mîndru ce era, ținea la părerile lui. El credea că prin îngrijirea lui plină de dragoste animalul își va pierde toată firea sălbatică și că va deveni un animal domestic. Toate sfaturile pe care le dădeau alții el le socotea ca date din invidie, în felul acesta, jaguarul a rămas mai departe la el. Și într-adevăr acesta îl urma ca un cîine credincios. Zi de zi, îl lăsa pentru un timp să cutreiere în deplină libertate în jurul gospodăriei. Ajunsese cu timpul însoțitorul său permanent și cel mai preferat. Dar într-o seară stăpînul se așeză ca de obicei comod în fotoliul său să citească ziarul, în timp ce citea, el observă că jaguarul torcea în felul pisicilor, se frecă pe la picioarele lui cu corpul său greoi, în continuare animalul repetă acest fapt. Voia să fie ușor scărpinat, întinse în mod automat mîna și îi mîngîie corpul mare. Apoi jaguarul începu să-l lingă pe mînă. Dar ce era aceasta?... Limba o simțea mai aspră ca de obicei. Deodată își aminti că, în după-amiaza acelei zile se rănise la mînă într-o tufă de trandafiri. Și într-adevăr, cînd puse ziarul de o parte, văzu că rana abia vindecată fu deschisă iarăși de limba aspră a jaguarului și sîngeră din nou.

Rămase încremenit. Porunci animalului să plece de lîngă el, însă acesta nu-l ascultă. Astfel, îi dădu un brînci cu piciorul pentru a se duce în colțul opus al camerei. Apoi luă iarăși ziarul ca să-l citească mai departe.

Dar ceva era neobișnuit. Liniștea ce se așternu i se păru sinistră. Un pericol neprevăzut plutea în aer. Privi spre jaguarul său peste marginea ziarului. Atunci, făcu ochii mari de spaimă și deveni palid ca moartea. Ceea ce vedea, nu mai era îmblînzitul său animal „domestic". Jaguarul cu ochii înflăcărați pîndea ca un animal de pradă și agitat își mișca coada încoace și încolo. Fiara cu putere uimitoare și cu multă energie, cu umerii încordați sta gata de atac. Abia că putu să gîndească pînă la capăt ce s-ar putea întîmpla, cînd puternica felină și făcu saltul să-și maltrateze victima fără apărare într-un chip nemilos și crud.

Vînătorii au avut dreptate. Un jaguar nu-și va tăgădui niciodată natura sa de animal de pradă. Acuma însă era prea tîrziu.

Și Satana procedează exact așa cu oamenii. Mai întîi îi momește să se joace cu păcatul. Atunci cel ademenit ajunge ca o minge de joc a păcatului. La început totul arată așa de frumos și ademenitor și chiar inofensiv. Apoi devine o sclavie amară și urmează sfîrșitul îngrozitor, însă nu trebuie să fie așa. Laudă și mulțumiri să fie aduse lui Dumnezeu, că există un Eliberator! „Oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului" (Ev. Ioan 8:34), îns㠄... dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi" (Ev. Ioan 8:36). Isus a venit în lume, deci avem motive pentru o bucurie veșnică!

Friedhelm König

 

 

 

INDEX