Falsificări
Într-un oraș italian a murit un cunoscut expert de artă. Averea lăsată, care cuprindea desene de Paul Gavarni, renumit grafician francez, tocmai era pe punctul de a se vinde la licitație. Atunci un străin, pe semne el însuși un colecționar, intră în sala de licitație și cere să i se arate foile de artă.
- Acestea sunt falsificări", zice el indignat.
Din pricina unei asemenea impertinențe a străinului, funcționarul însărcinat cu vinderea obiectelor la licitație îi arată acestuia că desenele sunt semnate de către artist. Cu toate acestea străinul își menține părerea.
- Doar ele provin din averea cunoscutului colecționar Arivano", replică agentul care conduce licitația.
- Chiar așa fiind", răspunde străinul cu vocea iritată.
Persoanele dornice de a cumpăra, îi înconjoară curioase pe cei doi certăreți.
- Răposatul a fost doar un prieten personal al lui Gavarni!"
- Aceasta este o minciună! Este ceva cu totul imposibil!", sună impunător răspunsul străinului.
Agentul de la licitație spumegă de furie și strigă către el:
- Cum puteți afirma așa ceva revoltător?"
- Pentru că...", replică domnul cel străin foarte liniștit, pentru că eu însumi sunt Gavarni".
Se aud strigăte furioase din partea mulțimii.
- Aruncați-l afară! Șarlatanul, înșelătorul!".
Agentul, care acum este de părere că are de a face cu un alienat mintal, dă ordin ca cel ce a tulburat liniștea să fie îndepărtat fără întîrziere. Licitația continuă, iar prețurile pentru desenele oferite se urcă mereu...
Această întîmplare s-a petrecut cu mulți ani în urmă, iar străinul a fost cu adevărat Paul Gavarni. Însă pentru că el nu voia să fie tratat cu neîncredere de către admiratorii săi plini de temperament, nu i-a trecut prin minte altceva mai bun decît să tacă pentru moment.
As mai adăuga acestei întîmplări o mică anecdotă a lui Picasso, renumitul reprezentant al picturii moderne, care a fost întrebat odată care ar fi, după părerea lui, cel mai mare talent printre pictori. Maestrul, surîzînd, răspunde: Peter Paul Rubens, căci a pictat în viața lui circa 600 de tablouri, dintre care s-au mai păstrat pînă astăzi 2.700 de bucăți".
Înțelegi ce a vrut să spună Picasso cu acest răspuns semnificativ? Aproape că nu există un alt domeniu în care să se facă atîtea falsificări ca în pictură. Prețurile aproape astronomice pe care le obțin lucrările pictorilor renumiți de pretutindeni le-au dat idei celor din breasla falsificatorilor. Adesea este extrem de dificil să deosebești un Rembrandt original de unul fals, căci falsificatorii de obiecte de artă sunt foarte rafinați și lucrează de cele mai multe ori după rețetele vechiului maestru.
Ce-i drept, se poate descoperi cu succes din ce elemente sunt vopselele care au fost folosite. Astăzi, cu ajutorul procedeelor chimice, se poate stabili dacă de exemplu un albastru ultramarin conține elementele artificiale moderne, sau corespunde albăstruiul scos dintr-o anumită piatră prețioasă de vechii maeștri. De asemenea și pînză care servește ca fond de pictat este un important criteriu, în afară de aceasta, mai sunt și fisurile fine în stratul de vopsea care arată vechimea și încă multe altele, însă după cum am mai amintit, falsificatorii stăpînesc adesea secretele de atelier ale maestrului original tot așa de bine ca și artistul. Vopselele le produc ei înșiși după vechi rețete și știu să-și procure pînză veche pentru fond. Ei posedă suficiente tehnici pentru ca un tablou proaspăt să pară în decursul a cîtorva ore unul vechi de 300 de ani.
Este nevoie de metode criminalistice foarte moderne și de cunoștințe de specialitate bine întemeiate, ca să recunoști o pictură falsă. Ce-i drept, uneori există și puncte de reper mai simple pentru a demasca un fals. Sunt cunoscute cazuri la care o amprentă digitală a falsificatorului, sau un fir de păr al pensulei, bine lipit, pe care pictorul original nu putea să o fi folosit, să fi adus deja la lumină toată șarlatania. O pictură renumită care se pretindea a fi originalul pictat de Franz Hăis, a fost recunoscută ca o falsificare prin aceea că, cu ajutorul unei radiografii, s-a putut descoperi în lemnul de sub stratul original de vopsea" un cui de fabricație foarte modernă.
În felul acesta, fotografia, lămpile de cuarț și razele Röntgen ajută astăzi pentru a putea deosebi originalul de imitație. De exemplu cînd se fotografiază tablouri de Rembrandt, omul de specialitate poate privi printr-un microscop, ca pe baza microfotografiei să constate dacă tabloul indică mînuirea caracteristică a pensulei maestrului sau nu.
Cu toate acestea însă breslei falsificatorilor îi merge bine mai departe. Chiar oamenii de specialitate cad adesea în cursa lor. În fața judecății tribunalului din Stuttgart s-au aflat cu ani în urmă falsificatori care au vîndut copii ale pictorului german Cari Spitzweg drept originale, în valoare totală de peste un milion de mărci, pentru 54 de bucăți.
Afacerea a fost penibilă, pentru că și o serie de experți de frunte" au fost înșelați căci au semnat dovada de originalitate, așa - numita expertiză".
Cu cît mai cunoscut este numele unui artist, cu atît mai rîvnite sunt tablourile sale. Cu atît mai mare este necesară neîncrederea cînd este vorba de-a deosebi o copie de original. Marele pictor olandez van Dyck ar fi putut termina în viața lui cam 70 de tablouri, însă dacă s-ar aduna la un loc toate tablourile care-i sunt atribuite, ar fi cam 2.000 de picturi în total, cu care l-ar depăși considerabil pe Peter Paul Rubens, amintit în anecdota de mai sus a lui Picasso. Tot așa este și în domeniul graficii. Așa de pildă se afirmă că ar fi în circulație 500.000 de falsificări ale gravurilor în aramă și sculpturilor în lemn ale lui Dürer.
Probabil cel mai mare falsificator al timpurilor noastre a fost olandezul van Meegeren. El a copiat tehnicile maestrului original cu o astfel de perfecțiune, încît și astăzi, după moartea lui, încă nu s-a încheiat disputa pentru calitatea reală de autor a cîtorva din tablourile sale. De regulă, tabloul unui maestru original nu se poate găsi așa dintr-o dată într-o cameră de vechituri. De aceea, el a descoperit pe baza unui studiu intensiv al biografiei pictorului în cauză, o preistorie verosimilă a tabloului, în felul acesta van Meegeren a încasat suma de 375.000 de guldeni pentru falsul Ucenicii în drum spre Emaus" a maestrului original Vermeer; și tot pentru un tablou reprodus de el, Cina cea de taină", un cumpărător de bună - credință a plătit 1.600.000 de guldeni. S-a făcut un mare scandal, însă paguba produsă nu a mai putut fi recuperată.
Pe lîngă toate acestea, cazul van Meegeren a lămurit un lucru: toate copiile sunt minciuni. Ele sunt exact așa de vrednice de disprețuit ca și minciunile. Tablourile pe care van Meegeren le-a conceput personal și le-a pictat, au fost fără importanță și de calitate inferioară. Nota zece ar fi
meritat numai pentru reproducerile lui. Însă tocmai acestea nu erau veritabile, ci doar imitația tehnic posibilă a maestrului original. Lui însuși i-a rămas numai reputația tristă de a fi fost un falsificator; asta înseamnă un mincinos.
Știi tu că și în domeniul religios există falsificatori? Sunt mulți care se pretind ca foarte importanți. De parcă prin puterea lor ar fi cîștigat singuri cerul, sau de parcă Dumnezeu ar trebui să se bucure în mod deosebit de persoane ca ei. Ascultă însă Cuvîntul Fiului lui Dumnezeu: Nu oricine-Mi zice: »Doamne, Doamne!* va intra în împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri" (Ev. Matei 7:21). Se poate deci să spui Doamne, Doamne!" și să fii un falsificator. O imitație și nimic autentic.
Dar oare care este voia Tatălui din ceruri? Ca tu să îndrăznești să faci pasul de la falsitate la autenticitate, de la minciună la adevăr. Ca tu să spui că vrei să renunți în sfîrșit la întreaga politică de camuflare a vieții tale. Trebuie să fii tu însuți - după cum a spus Dr. Martin Luther - un om pierdut și condamnat, în exterior pari a fi ireproșabil, în profesiune capabil, în familie cu o conduită exemplară -toate acestea nu pot fi tăgăduite - însă înaintea lui Dumnezeu, unul care poate doar să recunoască: Doamne, sunt un biet cerșetor în fața Ta! Nimic nu-Ți pot aduce... Tu ești totul, Doamne!"
Aceasta este minunea pocăinței, minunea nașterii din nou: cînd sfințenia lui Dumnezeu îmi devine conștientă și mă conduce în lumina Cuvîntului Său, către Cel răstignit, cînd eu recunosc la picioarele acestui Fiu al lui Dumnezeu, vrednic de închinare, că acest Domn de pe cruce nu este un oarecare întemeietor de religii, nu un oarecare reformator social, nu e nici un martir care a murit pentru ideile lui și nici o culme a piramidei omenești, ci El este Mîntuitorul și Salvatorul meu.
Friedhelm König