Crocodilul Jo
Spre deosebire de alte exemplare, crocodilul din povestirea noastră avea un nume, fiind celebru în tot ținutul.Cunoscând bine toate cotloanele nămoloase ale râului, bătrânul Jo se ascundea cu iscusință chiar lângă malul unde se jucau și se scăldau copiii. Jo era regele acestui râu. Chiar și ceilalți crocodili îi știau de frică oi se fereau de dânsul. În schimb Jo nu se temea decât de oamenii albi, înarmați cu puști, cu care puteau omorî dintr-un singur foc până și un crocodil.
Dintre toți dușmanii lui Jo oamenii erau cei mai șireți. Ocheau în pântecele și coastele lui, știindu-le drept cele mai vulnerabile părți ale corpului, dar îndată ce apăreau vânătorii, Jo izbutea să se ascundă la timp.
Jo își alesese un cotlon uriaș chiar sub malul apei, unde se scufunda cu prada lui. Dar nici șiretenia și iscusința nu-i ajutau chiar întotdeauna să-și procure hrana. Pândea ore întregi, neclintit ca un buștean, dar fără prea mulți sorți de izbândă, întrucât animalele, știindu-i de frică, deveniseră extrem de prudente.
Intr-o zi, un băiețel negru trecea pe lângă malul sub care se ascundea Jo. Băiatul se apropia din ce în ce mai mult, fără să observe sau să simtă pericolul ce-1 amenința. Profitând de ocazie, Jo îl înhăță de picior. Băiatul încercă zadarnic să și-l smulgă din fălcile crocodilului care-l târî în peștera lui și, lăsându-l acolo, se repezi după o nouă pradă.
Crocodilii nu-și sfâșie dintr-odată prada, ci o lasă mai întâi să putrezească. În peșteră apa nu ajungea până sus, lăsând o fâșie de aer chiar sub tavan. Venindu-și în fire, băiatul trase în piept o gură de aer proaspăt. El deschise ochii și se pomeni deodată în întuneric. Trezindu-se la realitate, încercă să-și vadă piciorul, dar nu izbuti. Suferea cumplit, dar spaima îi era mai mare decât suferința. Crocodilul se putea întoarce din clipă în clipă și atunci...
Băiatul își aminti de școala misiunii creștine unde învățase să se roage și se întrebă dacă Dumnezeu îi va veni în ajutor. Îl va auzi El oare tocmai de aici, de pe fundul apei? Știa de la școală că Dumnezeu aude tot ce se întâmplă pe lume. În culmea desperării, băiatul începu să se roage Domnului Isus: "Doamne, vino în ajutorul meu și scoate-mă din ghearele morții!" Întins pe spate, spre a putea sorbi puținul aer din peșteră, el repetă de mai multe ori la rând această rugă și deodată zări o rază subțire de lumină. Raza se strecura de undeva de sus, dintr-o crăpătură îngustă. El se întinse spre crăpătură și începu să scurme cu unghiile ca să o lărgească, dar pătnîntu1 era tare ca piatra și nu se supunea degetelor lui. Deodată auzi niște pași. Cineva trecea de-a lungul malului. Pașii se tot apropiau și, cu o ultimă sforțare, băiatul se rugă în culmea desperării: "Doamne, vino în ajutorul meu!" Strigase cu atâta putere, încât învățătorul din partea locului, care tocmai trecea pe acolo, îi auzi vocea. El se opri, trase cu urechea și se convinse că vocea venea de sub pământ. Învățătorul se repezi până în sat după ajutor. Oamenii se puseră să sape cu râvnă în locul de unde veneau sunetele și, lărgind crăpătura, scoaseră băiatul din "ospătăria" crocodilului. Apoi îl transportară cu grijă la misionari, care se puseră îndată să-i îngrijească rănile.
Așa a răspuns Dumnezeu la ruga micului african.