Comoara
Mulți copii au văzut Alpii, acel lanț lung de munți cu vîrfurile acoperite de gheață și de zăpadă, lanț al cărui punct culminant, Mont Blanc, atinge înălțimea de 4 810 metri. Alpii constituie, în multe zone, frontiera dintre Elveția, Franța, Italia și Austria, de-a lungul latitudinii de 4647 de grade.Din toate părțile acestor munți țîșnesc torente. De fapt, zăpada și apa se prăvălesc în văi, formînd uneori lacuri și chiar fluvii care se varsă mai apoi în mare.
Aceste văi sînt locuite de familii care vorbesc franceza, piemonteza, italiana și alte diverse dialecte retoromane sau germanice. Fiecare își iubește țara și îi cîntă frumusețile.
Privind spre partea de unde răsare soarele, mult mai departe de Italia, dincolo de Liban și de Afganistan despre care fără îndoială că ați auzit vorbindu-se se găsește un lanț de munți impresionanți: Himalaya, Karakoram și Tian-Șan, al cărui cel mai înalt pisc este de 7 439 de metri. Acest lanț formează frontiera dintre India, China și Uniunea Sovietică și se situează între latitudinea de 28 și 42 de grade, în arc de cerc.
Tian-Șanul ar trebui să aibă clima caldă a Spaniei, dar, datorită altitudinii atît de mari, aici este un frig teribil și aerul este foarte rarefiat.
Mii de torente coboară de pe coastele acestor munți și se varsă în fluviile din preajma deserturilor. Iată numele unor țări care înconjoară Tian-Șanul: de partea rusească sînt vechile regate ce se numeau Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan; de partea chineză se află Sin Kiang, ai cărui locuitori sînt uighurii. Ca să fim corecți, trebuie să spunem că toate aceste populații sînt nomade, ele trăind de ambele părți ale frontierei, atît în China cît și în Uniunea Sovietică. Cele două guverne încearcă să împiedice acest du-te-vino, dar legăturile de familie sînt mai puternice decît reglementările legale.
Indiferent de limba maternă a localnicilor, în China ei trebuie să vorbească chineza, iar în Uniunea Sovietică rusa. În China se utilizează alfabetul latin, ca și la noi, iar în Uniunea Sovietică cel chirilic sau rus. Înaintea acestei separări, copiii erau obligați să scrie cu caractere arabe.
Urmare contactului avut cu lumea arabă, ei au păstrat religia musulmană. Regii care îi guvernau se numeau hani, formînd, cu alte cuvinte, dinastia Han. Fiecare mic popor rămîne și astăzi atașat țării sale și limbii vorbite în aceste străvechi țări.
Anvar este un tînăr uighur de paisprezece ani. Locuiește într-un tîrgușor de la poalele Tian-Șanului, de partea rusă. Tatăl săueste ghid montan. Bunicii lui trăiesc pe versantul chinezesc.
În momentul în care începe povestioara noastră, Anvar se întoarce de la școală, purtînd un săculeț plin cu cărți și cu caiete.
Vacanță plăcută! îi strigă el colegului. Apoi își făcu drum prin piața deosebit de animată de țăranii care își oferă spre vînzare produsele propriilor gospodării sau vînatul proaspăt.
Cine dorește caise, fistic, măsline, migdale?
Cumpărați gustoasele ciosvîrte ale caprelor de munte!
Numai aici puteți găsi o gazela persană!
Anvar scoate o copeică din buzunar și își cumpără o pîinișoară uighură, foarte gustoasă, numită ahnan", apoi se îndreaptă către un zid de beton împodobit cu cioburi de sticlă și
împinge o poartă grea ce se deschide într-o curte, în stînga, se află casa în care locuiește el, făcută din cărămizi de argilă și paie și zugrăvită în ocru. În dreapta, este fîntîna și, lîngă ea, o masă înconjurată de scaune joase. Zunin, cîinele ce își face siesta sub masă, la umbră, își dezmorțește spinarea și vine în întîmpinarea lui Anvar. Dă din coadă, bucuros că s-ar putea ivi ocazia să-și facă plimbarea zilnică.
Doamna Kamaer, mama lui Anvar, iese din casă. E scundă, îmbrăcată într-un pantalon galben și o tunică matlasată, cu dungi albastre-verzui. Părul ei negru, pieptănat spre spate, coboară pînă la mijloc într-o cosiță strălucitoare. Cînd umblă, fără zgomot, parcă alunecînd, datorită ghetelor cu care este încălțată, cerceii ei eleganți scot clinchete vesele.Ea se îndreaptă spre Anvar și îi aduce cu grație două cești și un ceainic cu ceai verde.
Trebuie să fii mulțumit că ai terminat trimestrul, spuse ea. Îți va face bine să iei puțin aer. N-ai vrea, în timpul plimbării pe care o vei face cu cîinele, să culegi pentru mine niște flori din pădure? Nu ai observat? Parcă toată pădurea ar fi înflorit! Mi-ar face plăcere să am în casă niște lalele roșii, ibiși albaștri, narcise și zambile. Tata se va întoarce curînd, împreună cu un client. A plecat cu mașina să-l caute la Alma-Ata.
Hm! exclamă în gînd Anvar. Poate am șansa să mă ia cu el."
Cu acest gînd, pleacă cu pași grăbiți spre pădure. Zunin aleargă înainte. Anvar o apucă pe o scurtătură și începe să
culeagă flori, căci sînt, într-adevăr, din belșug. Folosește adesea briceagul, pentru a nu le strica tulpinile. Zunin are însă ceva, pentru că mîrîie mereu, coboară coasta, apoi o urcă din nou și tot așa. Anvar se întreabă care o fi oare motivul acestei agitații. Deodată, prin pădure, se rostogolește la vale un bolovan. Anvar are prezența de spirit să se ascundă în spatele unui trunchi de brad. Apoi merge mai departe. O a doua piatră cade în josul pantei. Zunin geme, mîrîie și îl privește pe stăpînul său cu un aer rugător. Anvar coboară în fugă cărarea, cînd o a treia piatră se oprește chiar în fața lui. Un păstor cazac, care tocmai trecea pe acolo, îi spune:
Vino repede aici. Îți voi arăta de unde vin aceste pietre mari. Vezi acolo sus ursoaica aceea și pe cei trei ursuleți ai ei? A ieșit din grotă și acum ridică pietrele pentru ca micuții ei să poată mînca viermii și insectele care se ascund sub ele. E o mamă bună: își învață ursuleții cum să-și găsească hrana. Cu toate acestea, ar fi mai bine pentru tine să nu rămîi singur pe aici. Să ne întoarcem în oraș!
Anvar îi aduce mamei sale un minunat buchet de flori și îi povestește aventura prin care a trecut.
Crezi, mamă, că ursoaica m-ar fi atacat?
În general, urșii se tem de oameni, dar, cum ea își păzește puii împotriva celor care le-ar putea face vreun rău, presupun că dacă te-ai fi apropiat prea mult ai fi riscat să fii atacat. Instinctul protector al ursoaicei este deosebit. De aceea își ascunde ea puii în grotă, în cîteva zile ea le va arăta unde să găsească fructe și miere sălbatică, apoi va căuta în rîu pești, împreună cu ei și, după aceea, va ataca turmele pentru a vina miei. Ea vrea ca ursuleții ei să fie suficient de hrăniți pentru a putea suporta cele patru luni de hibernare.
În acel moment se aude un zgomot de cheie în poartă și intră tata. Are o pălărie negru cu alb. Invită trei oameni să ia loc în jurul mesei, în vreme ce doamna Kamaer dispare înspre bucătărie pentru a arunca o ultimă privire la orezul cu legume pe care tocmai l-a pregătit.
Sînt deja patru oameni, cu tata cu tot, așa că nu cred că voi mai avea și eu loc în jeep! gîndește An var. Mă întreb cine or fi cei trei?"
Domnul Kamaer se ridică.
Vă rog să serviți un ceai verde, domnilor. Sau poate doriți niște fructe, adaugă el, arătînd un coș plin cu caise și cu pepeni verzi, bine copți. Nu vă ofer alcool, căci alcoolul și altitudinea nu fac casă bună.
Aveți dreptate! răspunse unul dintre vizitatori, cel cu părul blond. Prefer ceaiul.
Zărindu-1 pe Anvar, musafirul adaugă, cu un zîmbet fermecător:
Am auzit că tu te numești Anvar. Eu mă numesc Danny. Mergi la școală aici?
Da, răspunse Anvar, studiez rusa și puțină engleză, dar limba mea este uighura, limba țării mele. Știți, țara mea se întinde pînă la Sinkiang.
Ai tot dreptul să-ți iubești tara, An var. Și eu mi-o iubesc pe a mea, Anglia, deși mi-am petrecut toată tinerețea într-o țară musulmană din Africa de Nord, unde am învățat să cunosc munții Atlas și, mai încolo, deșertul Sahara.
Anvar făcu ochii mari.
Danny e un adevărat explorator! gîndește el. Un explorator adevărat, ca Semionov, despre ale cărui isprăvi am învățat. Atîta doar că Semionov a trăit în secolul trecut."
Ochii lui strălucesc de interes. Adunîndu-și puținele cunoștințe, el izbucnește:
You are a great man! (Sînteți un mare om!)
I am an ordinary man, but with a great Master! răspunde Danny. (Sînt un om obișnuit, dar cu un Stăpîn mare), (în engl., în original n.tr.)
Anvar este dezorientat. La ce înalt personaj face Danny aluzie?
Oamenii se apucă să facă planul pentru escaladarea muntelui pînă la defileul Santaș, ca să admire de acolo munții cerești", cum le place chinezilor să numească Tian-Șanul.
Am studiat colecțiile lui Semionov; mai mult de o mie de plante diferite, dintre care multe sînt necunoscute în Europa; bucățile de minereuri; descrierile sale de animale și de păsări. Iată de ce am întreprins această călătorie, zise Danny. Vă prezint un fotograf excelent, dotat cu aparate perfecționate și, de asemenea, pe unul dintre prietenii mei cazaci, mare colecționar de șerpi și de insecte.
Tatăl lui Anvar se întreabă dacă vor putea pune toate materialele în jeep și dacă nu cumva ar trebui să plece cu o camionetă. Și chiar le sugerează celorlalți lucrul acesta.
Tocmai mă gîndeam la treaba asta! spune Danny, care lucru uimitor vorbește uighura. Mai ales că mi-ar fi plăcut să iau cu mine un gers". E un cort pe care l-am cumpărat din Mongolia^ Este foarte mare și ne-ar permite să ne amenajăm tabăra mult mai confortabil; și, pe urmă, mai trebuie și lemnele pentru foc. Da, mai bine să luăm o camionetă.
Speranța renaște în inima lui Anvar. Ia cu el ceainicul gol și revine apoi pentru a-i servi pe musafiri cu ceai proaspăt.
Apoi se îndepărtează puțin, ținînd în mînă fluierul său de lemn, și începe să cînte o melodie de prin părțile locului, un cîntec pe care l-a învățat de la bunicul lui.
Dacă l-am lua pe fiul dumneavoastră cu noi? îi șoptește Danny domnului Kamaer.
Întrebarea rămase fără răspuns. Discuția se concentrează acum spre aspectele tehnice ale călătoriei.
Profesore, spuse ghidul, cîte călătorii vreți să faceți?
Depinde! în altă ordine de idei, sînt cu totul de acord cu ideea dumneavoastră de a escalada trecătoarea, dacă ne va permite timpul și, dacă nu este prea multă zăpadă, mi-ar plăcea să traversez Khorogul la Kyzulart. Nu acesta este drumul pe care îl urmau imensele caravane de cămile și de cai ale lui Marco Polo?
Anvar nu-și mai putea stăpîni bucuria. Se hotărî ca, indiferent dacă va merge și el în această călătorie, să persevereze în studiul limbii engleze, care, iată, îi deschide perspective minunate. Cît de extraordinar este faptul că Danny cunoaște uighura și chiar și cazaca! Oare care este motivul pentru care le-a învățat? Stăpînul său i-a cerut-o?
Ziua plecării a sosit! Trei dintre oameni iau loc în jeep. Anvar e instalat în mijlocul bagajelor din camionetă, împreună cu cazacul. Mașinile pornesc pe un drum accidentat, prin pădurea de brazi și de mesteceni. Vegetația de la poalele copacilor reține apa ca un burete. Pădurea răsună de cîntecele păsărilor. Mașinile se opresc din cînd în cînd pentru a permite fotografului să imortalizeze pe peliculă cîteva specii de pițigoi.
La 2 500 de metri se observă un kișlak", un cătun unde trăiesc păstorii. Jeepul o apucă pe un drum în serpentină și frînează în spatele unui bătrîn muntean călare pe un ponei cu coama lungă. Fața sa trudită seamănă, în razele ultraviolete, cu un măr copt în foc. E un tadjic. Apare un băiețaș. A învățat puțină rusă la școală, așa că le servește ca interpret.
Ce faceți cu vulturul acesta imens legat de brațul dumneavoastră și cu capul acoperit cu scufia aceea de pîslă?
Îmi servește drept șoim, iar scufia îl împiedică să fie atent în altă parte. Astfel mi se supune cînd îl trimit să-mi caute prada.
Și plasa aceasta pe care o purtați pe umăr? E pentru pescuit, fără îndoială, nu?
Nu! Mă ajută să prind leoparzii zăpezilor. Acest soi de pisică sălbatică aleargă cu optzeci de kilometri pe oră și se hrănește cu oile și cu yacii noștri. Arunc plasa asupra leopardului, și acesta, zbătîndu-se, se încurcă în ea, încît nu ne mai rămîne altceva de făcut decît să-l omorîm.
Sosiți la kișlak", alpiniștii obțin permisiunea de a întinde cortul pe o terasă, într-o oră și jumătate scheletul cortului este deja instalat. Cortul, acoperit cu pînză și postav alb, stîrnește curiozitatea sătenilor. Li se explică scopul acestei călătorii și dorința exploratorilor de a cina în comun, în jurul unui foc de tabără. Ochii vorbesc în locul gurii, privirile țin loc de cuvinte. Localnicii aceștia nu prea au parte de vizite.
Cazacul a adus un aparat de radio și un casetofon. Danny, care și-a făcut rost de un fluier, îi face semn lui Anvar.
Vom începe prin a le cînta ceva. Cîntă micuțul tău cîntec, iar la strofa a doua te voi acompania și eu.
Sătenii sînt încîntați. Apoi, Danny fredonează un alt cîntec, pe care îl cîntă după aceea cu cuvinte:
Da, mă iubește, El mă iubește;
Mă iubește, da, Biblia-mi spune așa."Atunci, cazacul își pune în funcțiune casetofonul, după care se aud următoarele cuvinte în limba engleză:
Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una dintre ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe islaz și se duce după cea pierdută pînă cînd o găsește?
După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; și, cînd se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și pe vecinii săi și le zice: "Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia cea pierdută."
Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decît pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăință" (Luca 15.4-7).
Danny, exploratorul, se adresează atunci păstorilor:
Mi-am trăit toți anii tinereții în Maroc, o țară musulmană. Părinții mei erau medici. Noi, copiii, ne jucam cu ceilalți copii marocani, într-o zi, Bunul Păstor, Domnul Isus, m-a găsit ca pe un miel pierdut; de atunci, fac parte din turma Sa și sînt foarte fericit.
Se reașează, iar prietenul său, colecționarul de insecte, ia cuvîntul:
Eu sînt cazac, dar trăiesc de cealaltă parte a Tian-Șanului. Cîteva familii chineze au fost trimise în satul nostru. Ei ne-au vorbit despre Biblie, care ne învață să-L cunoaștem pe Dumnezeu. Știți voi că Dumnezeu ne-a iubit atît de mult încît ni L-a trimis pe Isus, unicul Său Fiu, pe pămînt? Oamenii L-au disprețuit, L-au ponegrit și au sfîrșit prin a-L răstigni. Isus a acceptat să moară, căci, pe cruce, El a purtat păcatele noastre. El nu ne cere decît un lucru: să credem în El, să-L primim în inimile noastre ca pe Salvatorul nostru. Atunci vom deveni fii ai lui Dumnezeu și Domnul va avea grijă de noi ca un păstor care se îngrijește de mielul său cel drag.
Nu au fost împiedicați acești oameni să vorbească despre Dumnezeu? se auzi o voce. Eu credeam că este interzis.
Da, aceste familii chineze au fost condamnate de guvern, dar nu și-au renegat Stăpînul și, într-o zi, ne-au făcut surpriza de a ne aduce Cartea Sa, Noul Testament, în limba noastră. E o carte minunată! Așteptînd momentul în care o vom putea avea și în limba uighură, v-am adus o casetă care conține mai multe povestiri din Biblie. Toate sînt adevărate și
vă arată calea pe care trebuie să mergeți pentru a avea viața veșnică.
Anvar se apropie de tatăl său, pe care îl simte foarte interesat. După cină, cazacul adresează o rugăciune către Dumnezeu, apoi fiecare se retrage în cortul său, în vreme ce Anvar, întins în cortul mongol, se întreabă dacă va ajunge într-o zi să aibă propria lui Biblie...
A doua zi, devreme, el se strecoară afară din cort și vede o turmă de capre de munte, numite caprele lui Marco Polo". Aproape fără să se miște, el izbutește să-l trezească pe fotograf, care poate, astfel, să filmeze scena. De altfel, mai reușesc să filmeze zborul unei păsări ibis, ce trece pe deasupra Tian-Șanului, coborînd apoi, în zbor planat, în apropierea lor.
Pe pășunea alpină acoperită cu gențiene albastre și galbene, ei găsesc din belșug un soi deosebit de cepe comestibile.
După micul dejun, călătoria continuă, însă, înainte de a ajunge la trecătoare, sînt nevoiți să abandoneze vehiculele, pentru a sfîrși ascensiunea pe jos. În momentul acela, un spectacol de toată frumusețea li se arată privirilor încîntate: brațul înzăpezit și neîntrerupt al Tian-Șanului.
Deasupra lor, dracilele, caprifoiul, măceșii parfumați și clematitele acoperă marginile prăpăstiilor. În vîlcele se zăresc lacurile verzui, acoperite în parte de gheață.
Avînd în vedere lipsa de oxigen, ghidul acordă turiștilor puțin răgaz pentru a face fotografii, după care ordonă coborîrea. Un vînt înghețat începe să sufle. Alpiniștii revin plini de veselie și zăresc niște mici rozătoare: marmote cu coada lungă și arici cu urechile mari (rozătoare din zona alpină asiatică n.tr.).
Anvar coboară cu pas susținut, de muntean. Aproape de mașini, mica trupă se oprește și se întinde pe iarbă. Anvar aduce apă dintr-un pîrîu, pentru a prepara un ceai. Apa fierbe repede, deși nu este foarte cald. La îndemnul lui Danny, cazacul deschide Noul Testament și traduce în uighură un fragment din Epistola către Efeseni:
... voi care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sîngele lui Cristos. Căci El este pacea noastră..." (2:13-14).
Sosind în cătun, ei îi găsesc pe păstori așezați în jurul focului, bucurîndu-se la gîndul că vor putea auzi mai multe lucruri despre subiectul cel nou care îi preocupa. Danny este emoționat, căci a observat că în jurul focului se mai află și alte persoane, care au venit dintr-un cătun învecinat, special pentru a-l asculta.
Le vorbește din nou despre dragostea lui Dumnezeu, care vrea ca toți oamenii să fie salvați.
Le arată apoi cum funcționează casetofonul și cum să se inițieze, prin intermediul emisiunilor postului de radio Monte Carlo, în învățăturile Bibliei.
Astfel, chiar dacă nu știți să citiți, puteți auzi vocea care vorbește inimilor voastre! le spuse el.
Două săptămîni mai tîrziu, ținînd cont de schimbarea vremii, Danny hotărăște întoarcerea pe drumul care se întinde de-a lungul poalelor Tian-Șanului. El reușește să obțină un pașaport pentru întreaga familie Kamaer, care are astfel bucuria de a-și revedea rudele. După lungul ocol, care le permite să evite deșertul, ajung, în sfîrșit, m satul bunicilor lui Anvar.
Anvar! spuse bunicul, ce bucurie să te pot strînge din nou în brațe! Pentru a sărbători această zi deosebită, vreau să îți încredințez o comoară care te așteaptă de mai mulți ani. Înainte de revoluție, am ascuns-o în grădină. Mi-a lăsat-o un doctor englez, care a lucrat mult timp pentru a traduce o carte în limba uighură, pentru că nu voia să se întoarcă cu ea în Pakistan. El mi-a spus: Păstrați-o cu grijă; este o comoară pentru toate popoarele." Acum, pentru că există o oarecare destindere în relațiile politice dintre cele două țări, ți-o voi încredința, iar domnul acestaspuse el arătînd spre Danny te va sfătui cum să o folosești.
Anvar se apropie de Danny și deschide cutia sub privirile părinților săi. Cutia conține un teanc de foi acoperite cu un scris mărunt, vechi, dar perfect lizibil.
Ce minune! izbucnește Danny. O mare parte din Noul Testament și Psalmii, gata traduse în limba uighură!
Asta este ceea ce aveți aici! Noi vom sfîrși această muncă uriașă și o vom tipări!
Anvar sare de gîtul bunicului său și al părinților. Cazacul e fericit și el. Ia o foaie din cutie și citește: Mai am și alte oi, care nu sînt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă și un Păstor" (Ioan 10:16).
Anvar îi cere lui Danny să ia cu sine manuscrisul și să-l termine, apoi să-l tipărească în Anglia.
Vi-l voi aduce înapoi și veți avea cîte un exemplar pentru fiecare familie! promite Danny. Astăzi eu am să vă părăsesc, pentru a mă reîntâlni cu soția și cu cele trei fetițe ale mele, drept pentru care vă las în familie, înainte de a trece frontiera înapoi, să veniți să mă vedeți.
Apoi, puse la punct socotelile împreună cu ghidul său, după care plecă. Inima lui era încîntată peste măsură, plină de bucurie și de recunoștință, împreună cu cei doi americani, care înregistrează totul pe calculator, vor putea pune la punct și variante ale traducerii în alte dialecte. Cel mai urgent este însă să citească și celelalte pagini ale Sfintei Scripturi traduse în manuscris și să le înregistreze pe casete. Prietenul său, fotograful, va face ca ele să ajungă la Radio Monte Carlo, și păstorii vor putea să le audă la tranzistorul lor. Danny se gîndește la interesul păstorilor, la comoara păstrată cu grijă de bunicul lui Anvar și în gînd îi vine acest verset din Proverbe:
Mă bucur prin Cuvîntul Tău, ca un om care găsește o mare pradă..."