Baza Zero"
Istoria lasă în urmă monumente stranii, în amintirea unor oameni cu renume, noi avem adesea monumente și mai importante decît oamenii. Pietre funerare împodobesc scenele măcelurilor de mult trecute, sau mărturisesc despre nașterea ori moartea oamenilor, pentru ca renumele lor să supraviețuiască prin ele. Dar oare știm noi unde s-a aprins primul foc? Sau, știm cînd anume? Unde se află indicația asupra locului unde a apărut prima roată? Nimeni nu știe! Cu marile evenimente istoria nu o ia așa de exact.
De aceea nu e puțin de mirare că locul de naștere a erei atomice este indicat doar printr-o placă simplă de lemn în mijlocul pustiului din statul Noul Mexic. Inscripția sună simplu: Ground Zero" (Baza zero"), însă inscripția nu este gravată, ci este vopsită. Dedesubt stă scris: Fumatul interzis!"
În vara anului 1945 dintr-o dată apare viață în pustia Noului Mexic, la Carrizozo. Coloanele de camioane și-au croit drum prin nisip, pietre și mărăcini uscați. Odinioară se căuta aici aur și putere. Unii le-au găsit pe amîndouă, alții și-au lăsat oasele în pustie, însă materia misterioasă cu care omul se întoarce în pustie este mai prețioasă decît tot aurul la un loc din Rio Grande. Materia se numește plutoniu.
11 iulie 1945. Tehnicienii încep construcția în Baza zero" a unor schele de oțel înalte de 30 de metri. După două zile urmează montarea primei bombe atomice ce urma să fie experimentată. Fizica și politica s-au unit cu intenția de a îngenunchea pe dușman. Bomba modernă care este montată pe schela de oțel este rezultatul acestei uniri.
Profesorul Oppenheimer și colaboratorii săi stabilesc aprinderea primei bombe atomice din lume pe data de 16 iulie 1945, orele 5,30. Toate posturile centrale de filmat și de măsurat s-au postat la o mare distanță. Oamenii de știință se aflau la 15 km depărtare, în cazemate subterane, de unde vor supraveghea explozia. La ora cinci încep contactele radiofonice care-i pun în legătură pe toți observatorii pentru a le da la timp semnalele, încă 30 de minute, încă 20, încă 15... .
Tensiunea macină nervii savanților, asupra cărora următoarele minute vor hotărî rezultatele cercetărilor. Cu toate că specialiștii cred în exactitatea calculelor lor, totuși există temeri pînă la ultima secundă. Toți cunosc ce teribile urmări poate avea declanșarea unei reacții în lanț. În ultimele secunde înaintea momentului hotărîtor, profesorul Oppenheimer abia că mai poate respira. Numai cu foarte mare efort se mai poate menține pe picioare. Emițătorul de timp ticăie nemilos prin microfon. Cu 45 de secunde înainte de orele 5,30 ceasul automat de aprindere intră în funcțiune. Acum o întoarcere nu mai este posibilă, încă 30, 20, 10 secunde... Cît de nesfîrșite pot fi secundele! Apoi o uriașă explozie de lumină. Mai luminoasă decît o mie de sori, după care urmează un bubuit profund, îngrozitor, în timp ce mingea de foc se înalță, unul dintre ofițerii care erau de față a strigat: Acuma profesorii au pierdut controlul!" Norul de foc și fum se urcă, urcă mereu pînă la 12.000 de metri înălțime. Din clipa aceasta lumea noastră nu mai este aceeași...
După cîteva ore de la explozie, primii cercetători în costume de protecție se îndreaptă spre Baza zero", unde găsesc un crater mare de 400 de metri. Solida schelă de oțel este dispărută. Nu-i de mirare, căci prin dezagregarea unei cantități de plutoniu de mărimea unui măr s-au dezvoltat 55 de milioane grade Celsius. Această temperatură este aproximativ de zece ori mai puternică decît temperatura de la suprafața soarelui. Pe o mare întindere de jur împrejur pămîntul s-a topit, transformîndu-se într-o sticlă verde. Fulgerul luminos al exploziei s-a făcut vizibil pînă la 700 km depărtare, iar în localitatea Gallup, situată la 400 km distanță, unde bubuitura exploziei a ajuns după aproximativ 20 de minute, au zăngănit geamurile caselor.
După această încercare, faptele au devenit foarte repede serioase. Deja la 6 august 1945 prima bombă atomică este aruncată peste orașul Hiroșima. Numele acestui oraș japonez este indisolubil legat de suferințe nesfîrșite și groază de neconceput. Bomba provocase moartea a peste 200.000 de oameni. Mulți dintre aceștia n-au mai fost găsiți niciodată. Pe lîngă răniți și infirmi, numeroși sunt condamnați la moarte din cauza urmării radiației radioactive, iar alții, din cauza gravității leziunilor. Dar cînd pe data de 9 august 1945 a doua bombă este aruncată peste orașul Nagasaki pe care-l șterge de pe fața pămîntului, Japonia depune armele.
Deja, de mai bine de douăzeci de ani, lumea trăiește cu bomba atomică și de atîția ani benzile de producție din laboratoarele atomice merg încontinuu. Primei bombe atomice i-au urmat alte mii de bombe, iar lupta de concurență în tehnica armelor dintre marile puteri mai continuă. Această luptă s-a deplasat tot mai mult de la bombe la rachete purtătoare, în fortificațiile subterane bombele albe stau ca niște stafii în vîrful rachetelor intercontinentale. Sub stafiile lor albe ticăie moartea intercontinentală.
În ultimii ani puterea bombei atomice s-a înmulțit mai mult decît de o mie de ori. De la bomba din pustia Nou -Mexicană s-a ajuns la bomba cu hidrogen. Aceasta înseamnă că o singură bombă H" are mai multă putere de distrugere decît o mie de bombe de la Carrizozo.
De la prima explozie a bombei atomice, secretul fabricării acesteia n-a rămas doar în Statele Unite. Spionul Fuchs a trădat cele mai importante secrete către Uniunea Sovietică. Chiar dacă astăzi puține țări posedă bomba atomică, în cîțiva ani poate să se ajungă la douăzeci de țări. Cu toate străduințele pentru pace și siguranță, riscul unui război va crește mereu. Bărbații de stat din răsărit și apus se ostenesc teribil să stopeze această reacție politică în lanț. Conferințe pentru pace aici, conferințe pentru dezarmare dincolo.
Însă cu toate aceste întruniri, nu există aproape nici o îndoială că în taină se fac toate pregătirile pentru desfășurarea scenei celei mai îngrozitoare în drama istoriei omenirii. Exact așa cum a profețit Cuvîntul lui Dumnezeu, se va întîmpla: Cînd vor zice: »Pace și liniște!« atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei..." (1 Tesal. 5:3). Acesta este motivul pentru care asupra omenirii apasă o inexplicabilă și înspăimîntătoare frică. Ei bănuiesc doar că ceva de neînchipuit le stă în față. În realitate însă toate semnele acestui timp indică clar că arătătorul de la ceasul acestei lumi arată timpul scurt înainte de ceasul al douăsprezecelea! Pentru creștini însă nu este nici un motiv de teamă! Ei merg cu pași repezi spre apropiata revenire a iubitului lor Domn. Ce eveniment măreț va fi acesta, cînd toți acei care aparțin Domnului Isus vor fi răpiți în slavă și-L vor întîmpina pe Domnul lor!
Ce groază va fi pentru cei necredincioși și pentru creștinii cu numele! Acest mers al istoriei omenirii nu este ideea unor vizionari sau sectanți, ci se întemeiază pe făgăduințele ferme ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Și clipa venirii Sale poate fi acum! De aceea gîndește-te serios, în cazul în care încă nu ești al Lui. Grăbește-te, salvează-ți sufletul!
Friedhelm König