Omorul
Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Și prin iarbă-și lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniștea; și roade
Cariul răutății,
Rădăcina vieții,
Floarea tinereții...Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboarăCain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Fața-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Și spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfește
Celui ce-l păzește... Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! Îndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puțin! Bolnavă
N-are să-ți mai fie
Mintea și pustie;
N-are să te fure
Șoaptele ușure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
Degeaba!
Hai, gătește-ți treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de țarină!
Sângele-n șiroaie
Ura să-ți ogoaie,
Patima să-ți frângă,
Arșița să-ți stingă!...Și-a curs sânge. Sânge
Cerul, parcă, plânge:
A murit iubirea!
Plânge toată firea
Unde-i mântuirea?...Simion Cubolta