O, treci adânc atunci Isuse
O, treci adânc atunci Isuse
peste-al meu gând, când ca o mare
nu-și află-odihna lui și nu se
alină multa-i frământare;
o, treci ușor atunci și-mi lasă
pe valuri liniștea adâncă
umplându-mi inima fricoasă
ce tremură și plânge încă...O, treci adânc atunci Isuse
peste-al meu duh când ca grădina
așteaptă cu dorinți nespuse
să-i reîmprospătezi lumina;
o, treci ușor atunci și-mi lasă
pe toată-ntinderea uscată
întăritoare și mănoasă
răcoarea-Ți binecuvântată.O, treci adânc atunci Isuse
peste-al meu dor când, ca o floare,
își strânge zările aduse
spre Fața Ta alinătoare;
o, treci ușor atunci și-mi lasă
spre-a rugăciunii tremurare
ca o întoarcere acasă
cea mai dorită-mbrățișare.
Traian Dorz