O, păcătoşilor iubiţi
 

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vre-odată
— O, de doriţi, priviţi crezând
spre crucea-nsângerată.

Priviţi mereu... privind în sus
pătrunde-I-veţi simţirea
că-nsângerat murind, Isus
vă-nvaţă ce-i iubirea.

Priviţi-L şi-asculţaţi ce sfânt
e-un cântec de iubire,
cum n-a fost altul pe pământ
e-n sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea
o, veţi putea voi oare,
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea —
o astfel de iubire.

Priviţi, acesta-i preţul dat
de El răscumpărare,
aşa aţi fost voi scoşi din iad
din moarte şi pierzare!

O, cum a fost iubirea Sa, —
Golgota-nsângerată
pe veci de veci va rămânea
dovadă neuitată.

Iubirea Lui e ne-ncetat
un cântec plin de jale,
l-a scris cu sângele-I vărsat
cu lacrimile Sale.

O, ascultaţi-L, o lăsaţi
adânc să vă pătrundă
din har în har veţi fi schimbaţi
de Taina Lui profundă.

Trezi-va-n inimile reci
iubirea cea adâncă
şi-n veci de-aţi asculta, în veci
aţi tot mai cere încă.

Căci cine-a fost atras prin har
de dragostea-I duioasă
suspină,
luptă,
moare, dar
de El nu se mai lasă.
 

Traian Dorz