O, când mi se-ntoarce privirea
 

O, când mi se-ntoarce privirea spre El
lumină şi zâmbet mi-e faţa
şi inima-mi umple fiorul acel
ce ’nalţă-ntr-o clipă viaţa.

Atunci norii negri de griji şi tristeţi
se duc cum se duce-o clipire
şi-n suflet revarsă seninul măreţ
cântare, lumină, iubire.

Atunci nu sunt singur şi nu sunt străin
oricât e de mare pustia
căci gândul îmi cântă, iar duhul mi-e plin
de harul ce-l dă părtăşia.

Atunci orice frică şi teamă dispar
şi-n faţa cumplitei primejdii
în inimă-mi vine o fără hotar
tărie, îndemnul nădejdii.

Atunci încetează al rănilor chin
oricât e de cruntă lovirea
iar faţa zdrobită mi-o umple deplin
blândeţea, iertarea, iubirea.

Atunci pier şi neguri şi noapte şi nori
de spaime-ndoieli şi ispite
iar Cerul mi-l umple cu sute de sori
lumina Privirii Iubite...

— O, când mi se-ntoarce privirea în Sus
uit ura şi chinul şi tina
şi simt cum mă-nvăluie-n Tine Isus
lumina, Lumina, Lumina...
 

Traian Dorz