INDEX
 


O, Isuse milostive
 

O, Isuse milostive,
Domnul slăvilor senine
Iarăși zbuciumatu-mi suflet
Se îndreaptă către Tine...

Pleacă-Ți cu-ndurare ochii
Înspre-acest pământ de rele
Și primește-mi cu iubire
Glasul rugăciunii mele.

Iarăși am căzut pe cale
Istovit de greșuri multe
Și nu-i nimeni să mai poată
Să mi-ajute, să m-asculte...

Numai Tu... eu vin la Tine
Cu-a păcatelor povară
Și-apăsat de-ndurerare
Eu Te rog Isuse iară:

Curățește-mi tot adâncul
Sufletului meu de rele
Și prin harul Tău-nnoiește-mi
Iar lăuntrul vieții mele.

Haina sufletului meu spal-o-n
Sângele ce-a curs pe Cruce
Și mai albă ca zăpada
Ea se va albi atunce,

Din izvoarele iubirii,
Din sfințenia din ele
Las-un strop Isuse Doamne
În potirul vieții mele,

Pașii mei numa-n lumină,
Ale Tale căi să-i poarte
Drepți, curați și fără vină,
După Tine pân-la moarte.

Evanghelia iubirii
A mea gură s-o vestească,
Pân-la capăt a mea viață
Pentru Tine să trăiască,

Sfântul Tău Cuvânt să fie
Călăuza, vieții mele
Care să-mi păstreze-un suflet și
Un gând ferit de rele…

Și o inimă curată
Ca să Te urmez pe Tine
Până-n clipa când veni-voi
Sus în slăvile-Ți senine.
 

Traian Dorz


 

INDEX