O, Duhul Mângâierii
 

O, Duhul Mângâierii învăluie-mă iar
ştergându-mi amintirea trecutului amar;
pe rănile ce încă mai sângeră şi dor
aşterne alinarea iertării iubitor;
desăvârşeşte-mi rodul cu orice bun făcut
şi forma dinafară din aur nevăzut,
un strop de frumuseţe să cresc din orice gând
de fiecare dată spre mai frumos urcând,
solia harfei mele mai sfântă s-o petrec
spre cel ce-o să-mi urmeze când pragul am să-l trec.

O, Duhul Mângâierii alină-mi greul gând
şi cea din urmă teamă înlăturămi-o blând;
fă să-mi cunosc urmaşul crescând în urma mea
cu-n umăr mai puternic să-mpingă noaptea grea,
c-o jertfă mai curată să ’nalţe-al Tău altar,
c-o spadă mai vitează lărgind al Tău hotar,
c-o harfă mai slăvită cântându-Ţi mai frumos —
un mai viteaz şi vrednic ostaş al lui Cristos.
— Să văd mai strălucită crescând solia mea
să pot muri în pace gândindu-mă la ea.
 

Traian Dorz