Nu pot să tac...!
 

Nu pot să tac... O sfântă pară îmi arde inima mereu
dac-aş tăcea aş şti că merit să mă alunge Dumnezeu.

Nu pot să tac când Adevărul să-l apăr şi să-l spun mă vrea
puterea lui nu-i chin nici aur s-o-ntreacă-n conştiinţa mea.

Nu pot să tac când văd vrăjmaşul stricând Lucrarea lui Cristos
când văd pierind nevinovaţii şi-l văd râzând pe mincinos.

Nu pot să tac văzând dreptatea călcată de-al trufiei plac
când văd iubirea pângărită nu pot să tac, nu pot să tac!

Nu pot să tac chiar dacă încă de mulţi sunt socotit nebun
ştiu bine că soseşte ziua s-adeverească tot ce spun.

...O, n-am uitat cât preţ de sânge şi chin am dat că n-am tăcut
că nu-i pe trupul meu vreo parte să n-aibă-un semn de răni făcut.

Şi n-am uitat că poate încă urzi minciuna răul plac
ştiu Calea Golgotei... şi totuşi nu pot să tac, nu pot să tac.

Că de-aş tăcea, cumplita pară a tot ce tac deşi-am ştiut
mi-ar arde veşnic conştiinţa, şi-aş merita, căci am tăcut.

Şi n-am să tac, ci pân-la moarte striga-voi graiul cel ceresc
mai greu e chinul conştiinţei ca orişicare chin lumesc.
 

Traian Dorz