N-auzi tu?
 

N-auzi tu paşii Lui duioşi
cum casa-ţi înconjoară
şi-n uşa ta n-auzi bătând
chemarea Lui uşoară,
chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui uşoară?

Când încă-n zori mai strălucesc
a nopţii stele rare,
nu simţi pe rouă picurând
duioasa Lui chemare,
duioasa Lui, duioasa Lui,
duioasa Lui chemare?

Când bunătatea-I varsă larg
belşugul spre-a ta casă
nu vezi pe pâine strălucind
chemarea Lui duioasă,
chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui duioasă?

Când rugăciunii răspunzând
durerea ta se duce,
nu vezi că-n vindecarea ta
chemarea Lui străluce,
chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui străluce?

Când şi mai mult de ce-ai gândit
îţi dă cu-ndestulare,
nu simţi că-n bunătatea Sa
străluce-a Lui chemare,
străluce-a Lui, străluce-a Lui,
străluce-a Lui chemare.

Când dragostea-nfăşoară cald
fiinţa ta întreagă,
nu simţi chemarea Lui cum vrea
la Sânu-I să te-atragă,
la Sânul Lui, la Sânul Lui,
la Sânu-I să te-atragă?

De ce nu vezi, de ce n-auzi
de ce nu simţi cum vine,
de-atâţia ani, pe-atâtea căi
chemarea Lui spre tine,
chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui spre tine?
 

Traian Dorz