Mă fură, uneori, trecutul
Mă fură, uneori, trecutul
Cu chemătoarea sa lumină
Și mintea, biruindu-și lutul,
Spre-a-nlătura necunoscutul,
Suspină-n dorul ei, suspină...Și sufletul, prin ani, aleargă
La ieslea unui prunc, în paie,
Și nu pot anii ca să șteargă
Făclia stelei, ce-o să meargă
Cu magii, în bogate straie.Și lacrima, din ochi, nu poate
Să micșoreze bucuria
Acelei nopți, cum nu sunt toate,
Acelei nopți înmiresmate
În care S-a născut Mesia...Mă văd alături de părinții
Plecați de-asupra ieslei sfinte,
Și cânt în noaptea umilinții
Cu îngerii din cer și sfinții,
Cânt jertfa Cerului, fierbinte;Și cânt, grămadă cu păstorii
Ce turmele își pasc în șoapte,
Cânt biruința Aurorii,
Cum la ferești, colindătorii
Se-aud, cântând, în prag de noapteCânt veacul nou al împăcării,
Cânt Betleemul și Iubirea!
Salvat din mlaștina pierzării,
Cânt darul sfânt al Îndurării,
Cânt Nașterea și Mântuirea!Căci simt și-n inima-mi cuprinsă
De vraja-aducerii aminte,
O, simt cum licăre, aprinsă,
Aceiași stea, mereu nestinsă,
Ca ieri, de-asupra ieslei sfinte...Și simt și văd cum azi, în mine,
Te naști pe-aceleași ude paie
Și-aștept, Isuse, în suspine,
Să-mbraci în slăvi de har, depline,
Un suflet cald ca o văpaie!Simion Cubolta