Lăsaţi-mă s-alerg
 

Lăsaţi-mă s-alerg voios
grăbit spun cui mă-ntreabă
că-n ascultarea Lui Cristos
se cere mers cu grabă.

Nu-mpovăraţi umblarea mea
cu tot ce rugineşte
nici cu ce furii pot lua
sau molia-nvecheşte.

Nu chinuiţi a mele zări
cu şoaptele lăsate
lăsaţi-mi slobode cărări
virtuţilor curate.

Dispreţuiesc tot ce-i deşert,
arunc tot ce mă ţine,
nădăjduiesc şi uit şi iert
şi înţeleg pe-orişicine.

Las bătrâneţea-ntârziind
să-şi tragă neputinţa
şi-alerg spre unde strălucind
m-aşteaptă umilinţa.

Las tot ce-i căldicel şi las
umblarea cea uşoară,
căci ziua ce mi-a mai rămas
s-apropie de seară.

Grăbit lucrez cât pot voios
grăbit spun cui mă-ntreabă:
“Grăbit alerg, — după Cristos
se cere mers cu grabă.”
 

Traian Dorz