La Pomul Cunoştinţei
 

La Pomul Cunoştinţei, o dacă n-aş fi-ajuns...
— opritul fruct pe lume să-mi fi rămas ascuns,
frumosul pom cu fructul plăcut şi-otrăvitor
mi-a tulburat fiinţa cu patimă şi dor!

O, dacă-atunci când mâna şi ochii mi-am întins
să nu-l fi-ajuns şi fructul să nu-l mai fi atins...
— ce-i Binele sau Răul nicicând n-aş fi ştiut
şi-azi n-aş gusta osânde ŞTIIND, că N-AM FĂCUT,
nu m-ar zdrobi povara răspunderii acum
că n-am făcut ce-n urmă ştiam şi CE, şi CUM

O, de ştiam că fructul spre care mă întind
îmi va trezi dorinţa tot pomul să-l cuprind,
c-o să mă-ntind cu chinuri nespuse tot mai sus
şi fără-a ţine-n seamă demult hotarul pus —
c-am să mă-mbat de setea cunoaşterii aşa
că n-am să fiu vreodată îndestulat de ea,
cu sânge şi cu lacrimi plătind, mereu plătind,
mai sus şi mai departe căuta-voi să mă-ntind
ştiind ce jertfe grele se cer să dau ce preţ,
o, şi totuşi fără grijă să caut mai îndrăzneţ!...

Dar ce va fi când pomul va fi cules întreg,
sau fructul cel din urmă permis, am să-l culeg?
 

Traian Dorz