Iosif iartă pe frații săi
Îi încercase greu pe frații săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani și răi,
Dar dragostea pe toate le uita.Din cupa fermecată a ghicit
Că frații lui sunt pocăiți de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviți-l însă-acum, cum se sfâșie
De dor și bucurie fără nume.Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-și iartă frații,
Îmbrățișând pe micul Beniamin
Și trimițând acasă invitații.Florin Laiu