Îndurare
 

O, eternă milă a lui Dumnezeu
cu puterea toată ne-agăţăm de Tine
Tu ne eşti nădejdea pentru mântuire,
singura nădejde unde s-alergăm.
— Doar la uşa-Ţi sfântă îndrăznim a bate,
doar prin ea noi credem să intrăm în cer!

O-ndurare-adâncă a lui Dumnezeu
cât de mult depinde tot ce-avem, de Tine,
unica-Ţi nădejde,
singura Ta uşă
este cel din urmă mijloc pentru noi...

Cine prin dreptate
sau neprihănire;
cine prin sfinţire, ar putea veni?
Dintre oameni cine ar putea vreodată
a intra, prin merit, în lăcaşul sfânt?
— Dar prin Tine, sfântă milă nesfârşită
cel din urmă vameş poate-a se sfinţi.

Dacă şi-a Ta uşă cuiva se va-nchide
ce-i va mai rămâne celui lepădat?

Binecuvântată fii tu milă sfântă
o, prin Tine-aducem noi lui Dumnezeu
mulţumiri cu lacrimi de recunoştinţă
căci El n-a-nchis lumii încă uşa Ta.
Căci mai pot să intre
şi-azi prin ea, la viaţă
cei ce-ntârziară şi mai mult ca noi
toţi acei ce încă vor mai fi să vină,
în oricât de mare număr ar veni.

— O, nefericite ce nu vii nici astăzi —
ce-ţi va mai rămâne-n deznădejdea ta,
în eterna groază
din eterna noapte
când n-o să mai fie mila de acum?
O, nefericite, ea-i ultima uşă
dacă ea se-nchide unde-ai să mai baţi?

Să aştepţi tu oare până se închide?
Sau asculţi acuma
şi-n genunchi
o chemi?
 

Traian Dorz