INDEX
 
Gem inimi
 

Gem inimi sub adâncă apăsare
povara grea de-abia o mai purtăm
adu-ne Tu dorita ușurare
ascultă-ne Isuse Te rugăm.

În ceas amar copii Tăi suspină
cu lacrimi zilnic pâinea ne-o udăm
adu-ne-un loc și-o clipă de hodină
ascultă-ne Isuse Te rugăm.

De-atâția ani cu valuri de durere
și munți de sfâșieri din greu luptăm
adu-ne-o zi de-alin și mângăiere
ascultă-ne Isuse Te rugăm.

De-atâta timp de lungă despărțire
împrăștiați tânjim și însetăm
ah, adă Tu dorita întâlnire
ascultă-ne Isuse Te rugăm.

Ascultă-ne și ține Doamne seamă
de-atâtea mii de lacrimi ce vărsăm
când chinuri lungi și jertfa grea Te cheamă
ascultă-ne Isuse Te rugăm.
 

Traian Dorz

INDEX