Gândul
Cum tremură privirea izvorului curat
când cade peste dânsa o frunză, legănat,
din pomul ce-l umbrește statornic și cu drag,
ca doi eterni prieteni ce-n dragoste s-atrag... Cum tremură întreaga-mi ființă, fericit,
când Tu-i trimiți vre-o rază din Duhu-ți strălucit;
cum îmi pătrunde-adâncul și-mi luminează-un gând
trimis de-a Ta iubire, Isuse, meditând!...
Traian Dorz