Frumusețea
Ce limpede și ce frumoasă neprihănirea strălucea
îndelungatul timp cât omul în ascultare viețuia.
Cu ochi curați,
ce luminoasă înfătișare-ar fi avut
acei care-L vedeau pe Domnul,
cu suflet de uimire mut.
Cât trebuie de fericite să fi fost zilele mereu
când ei umblau în ascultare
și-n dragoste cu Dumnezeu!......Și cum a coborât deodată păcatu-ntunecos și grav
umplând de groază și-apăsare
ființa omului bolnav.
Cum a venit în plină pace blestemul morții-ntunecat
peste lumina bucuriei și cântecului minunat!...Și câte-ndelungate veacuri ținut-a chinu-apăsător
pân-a venit lumina dulce-a Soarelui Mântuitor,
pân-a venit Cristos s-aducă
pe cruce-al mântuirii preț
să-nalțe-ntreaga creațiune
la starea primei frumuseți! O, soare al neprihănirii,
dar chiar și-n Vechiul Legământ
Tu ai prealuminați luceferi pe fața căror
Te-ai resfrânt
lumina Ta venind spre dânșii i-a luminat
de-au strălucit
atât de minunat în noaptea ce lângă Tine s-a sfârșit...Cum străluceau atunci;
dar astăzi,
în strălucirea Ta,
cum pier,
cum copleșește totul jertfa și crucea Ta
aici și-n cer!
Noroade-ntregi își trag de-a pururi
din ea, întreagă viața lor;
mulțimi nenumărate-mbracă al slavei în strălucitor
prin înnoirea jertfei Tale
prin harul care l-ai adus,
Tu Cel ce ne-ai deschis Edenul,
fii binecuvântat, Isus!Primim, privind Neprihănirea
ca darul cel mai prețios
cu care-mbracă prin credință, la capăt
pe ai Săi,
Cristos
în așteptarea ei întoarcem mereu privirile
spre cer
și spre pământul nou pe care
vor fi comori ce nu mai pier...Văzându-Te,
în fiecare și-n toți
Tu singură vei sta
să Te uimești în veci ce scumpă
și sfântă-i frumusețea Ta.
Traian Dorz