INDEX
 


Fiul nerisipitor
 

— Cu cel ce nu-i decât un ciob,
cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ți-am dus greul ca un rob —
și n-ai fost vesel niciodată.

— Da, fiul meu, tu ai robit,
dar eu te-aștept de-o veșnicie
ca să-mi slujești ca fiu iubit,
din dragoste, nu pe simbrie...

— Cu-acest fugar, cu-acest proclet
petreci sub viță și sub cetini.
Și mie nu mi-ai dat un ied
ca să mă bucur cu prieteni.

— O, nu un ied, ci zeci de zeci
ți i-aș fi dat, căci se cuvine.
dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu prietenii, nu cu mine...

— I-ai dat inel împărătesc
și mantie de in cu ciucuri.
Iar eu de ani și ani trudesc,
și tu de mine nu te bucuri.

— Tu ești al meu. Dar ești pustiu.
El s-a întors din foc și gheață!
El a fost mort și azi e viu,
iar tu trăiești și nu ai viață.
 

Costache Ioanid


 

INDEX