Fericit apostol al iubirii
 

Fericit apostol al iubirii
care-n seara Cinei ţi-ai culcat
capul trist cu drag şi duioşie
pe Pieptul cel mai sfânt şi mai curat.

Oare ce-ai putut să simţi atuncea
că apoi oricât ai mai trăit
numai despre Veşnica Iubire
şi despre Adevăr ai mai vorbit?

În străfundurile vieţii tale
oare ce izvor s-a deşteptat
că de-atunci de mii de ani tot curge
şi nici pân-astăzi încă n-a secat?

Ce foc tainic oare-a fost acela
care inima atunci ţi-a-ncins
că de-atunci, de mii de ani tot arde
şi nici pân-astăzi încă nu s-a stins?

Ce povară-ai dus de-atunci în suflet
de ţi-au fost într-una ochii grei
de-ai purtat cereasca strălucire
de Adevăr şi de Iubire-n ei?

Fericită-i inima ce arde
de-al Iubirii şi Iertării jar,
duhul cel pe care Adevărul
îl nalţă-n caldul armoniei har.

Rezemat pe Pieptul Mântuirii
stând unit cu-al Dragostei Izvor
nesecată-i liniştea rodirii
mereu, mereu datoare tuturor.

Fericit apostol al iubirii
ce puţini ştiu harul cel slăvit
ce-a făcut din Cina cea de Taină
Izvorul tău Etern şi Fericit.
 

Traian Dorz