INDEX
Eu sunt Iosif...
V-am întristat și-am fost gelos...
Am vrut să fiți toți fără pată.
Dar, iată, azi vă spun duios...
Eu Iosif sunt... E sănătos
bătrânul tată?Nu mă priviți ca pe-un străin,
chiar dacă-a fost amară trudă.
De lacrimi sufletul mi-e plin.
O, vino, frate Beniamin,
O, vino, Iuda!Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!
De lacrimi sufletul mi-e plin.
O, vino, frate Beniamin
O, vino, Iuda!Din dragoste m-am pus chezaș,
ca să vă schimb spre viață sorții.
Dar voi, cu cuget pătimaș,
m-ați azvâriit ca pe-un vrăjmaș,
în groapa morții.Ați râs ca de-un ieșit din minți,
ca de-un făuritor de visuri.
M-ați lepădat pe-un pumn de-arginți
către-un destin de suferinți,
de reci abisuri.Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!
M-ați lepădat pe-un pumn de-arginți
către-un destin de suferinți,
de reci abisuri.Vă amintiți acum, voi frați,
de taina visurilor mele?
Cum voi ca niște snopi cădeați
sau cum din cer vă prăbușeați
ca niște stele?Și iată visul S-a-mplinit,
căci nici un semn din Cer nu trece.
Așa cum visul a vestit,
azi in genunchi v-ați prăbușit
toți unsprezece.Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif,
așa cum visul a vestit,
azi în genunchi v-ați prăbușit
toți unsprezece.Dar nu mai plângeți c-ați ucis
în mine dorul de iubire.
Nu voi la moarte m-ați trimis,
ci Domnul chiar v-a-ntredeschis
o izbăvire.O, dacă-ați ști că vă iubesc
mai mult decât pe mine însumi.
Dar ochii voștri nu ghicesc
iubirea Tatălui Ceresc
măcar în plânsu-mi?Eu sunt Iosif, eu sunt Iosif!
Dar ochii voștri nu ghicesc
iubirea Tatălui Ceresc
măcar în plânsu-mi?Veniți să vă cuprind la piept!
Cămările de pâine-s pline.
De-atâta vreme vă aștept,
ca pas cu pas să vă îndrept
spre ape line...Veniți în vremea de apoi
spre Cel ce-i astăzi Pâinea Vie!
El vrea să fie pentru voi
făuritor de visuri noi
în veșnicie!Eu sunt Iosif, Noul Iosif!
Eu vreau să fiu azi pentru voi
făuritor de visuri noi
în veșnicie!
Costache Ioanid