INDEX
 

Dragostea
„Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el" (Romani 7:2)
Dar eu am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu" (Galateni 2:19)
 

Un fiu de împărat odată
iubea o fată din popor.
Şi-ades către frumoasa fată
pornea cu zorile deodată,
strigând cu dor...

„Iubito, ca o stea din urmă
e chipul tău... o spumă-n vad...
Iar părul tău e ca o turmă
pe Galaad.

O, vino! Dorul tău mă doare
şi gelozia mea-i un jar.
Iubito, dragostea nu are
nici un hotar!"

Şi braţ la braţ, cu rouă-n plete,
treceau pe albe cărărui.
Iar tâmpla ei era pecete
pe braţul lui.

Dar într-o zi... se duse vestea
că ea-ndrăgise-un prinţ hoinar.
Şi voievodu-aflând acestea
a plâns cu-amar..

Trecură ani. Cu-a lui săgeată
lovise-al geloziei crai.
Iar fiul de-mpărat odată
trecând cu-alai,

văzu o roabă-nlănţuită
ducând o turmă pe-nserat.
Era frumoasa lui iubită
de neuitat.

Şi-a întrebat un rob de ştie
a cui e tânăra. „A cui?
E-a prinţului cel rău soţie
şi roaba lui.

Gonind cu turma fără preget,
veghind prin urlete de lup
ea poartă şi inel în deget
şi lanţ pe trup."

Vai, şoimul geloziei zboară.
Şi-un val de milă l-a cuprins:
Căci dragostea e-o primăvară
de neînvins!

Şi fiul s-a întors degrabă
din ţara prinţului cel rău,
cu lacrimi grele drept podoabă
la tatăl său.

— Aş vrea să ştii o taină, tată...
Şi tatăl i-a răspuns: — Te-ascult.
— Am îndrăgit în văi o fată
nespus de mult...

Şi fiul depănă povestea
cu-al plânsului grăbit şuvoi.
Iar tatăl, ce ştiuse vestea,
i-a spus apoi:

— De focul tău, de-a ta mâhnire,
îmi arde inima la fel.
Dar între voi şi fericire
e un inel...

E-o căsnicie. E o lege.
Un lanţ. Şi nu-ncerca-n zadar;
nu poate nimeni să-l dezlege.
Ci moartea doar!

*

Era o noapte fără stele.
Voievodul alerga plângând.
Iar draga lui, în lanţuri grele,
cu moartea-n gând

căzuse-n văile deşarte.
Şi turmele treceau în jos.
Deodată... auzi departe
un glas duios...

„Iubito, ca o stea din urmă
e chipul tău, o spumă-n vad.
Iar părul tău e ca o turmă
pe Galaad..."

Sări copila să se-nalţe,
uitând de lanţuri şi de chin.
Şi-ndată el o prinse-n braţe
ca pe un crin.

— O, cât aş vrea, cu roua-n plete,
să ne plimbăm şi-acum mereu.
Să fie tâmpla ta pecete
pe braţul meu...

Însă inelul ce te leagă
şi pune între noi hotar
nu-l poate frânge-o lume-ntreagă.
Ci moartea doar...

Dar sus... e-o culme-n zări afunde..
Pe-altar voi înjunghia un miel...
şi-n moartea lui te vei ascunde...
murind în el...

— Văd culmea... spuse ea în şoaptă...
Însă altarul unde-o fi?
— Vezi tu o cruce?... Ea m-aşteaptă.
Dar n-o privi!...

— Văd crucea, văd! Şi-aud suspine...
Dar cu ce fier vei înjunghia?
— Nu vezi tu suliţi?... Dar mai bine
nu te uita!...

— Văd suliţi. Le zăresc oţelul.
Dar mielul unde-i, dragul meu?...
— Vai, nu-l mai căuta... căci mielul
sunt eu...

Şi-ndată, fieru-n piept loveşte.
Şi ochii celui drag se-nchid...
Pe vechii munţi se prăbuşeşte
al Legii zid.

În giulgiuri albe, ca-ntr-o arcă,
e dus voievodul la mormânt.
Şi-un glas de vis se-aude parcă
adus de vânt...

Ea îl aude... şi tresare...
Şi lanţurile-n mâini tresar.
— O, vino, dragostea nu are
nici un hotar!

Ia moartea mea acum, iubito,
Ea frânge lanţul celui rău.
Ia moartea mea. Căci am primit-o
în locul tău!

Şi ea se-apropie... coboară...
Obrazul rece i-a atins.
Şi-ndată vii se înălţară
şi s-au cuprins.

— Ascunsă eşti acum de Lege
cât timp în moartea mea te ţii!
Şi-acum... eşti liberă! Alege.
Te duci?... Sau vii?...

— Tu soare drag, tu, crin cu rouă,
o clipă n-aş putea uita
că toată viaţa asta nouă
e viaţa ta!

— Iubita mea, ce zi senină!
Vrei tu sclipirea ei s-aduni?
să ţesem vălul de lumină
şi crini s-alegem din grădină
pentru cununi?

Şi multe au pornit a-şi spune.
Şi-n cerii însoţea un nor...
Iar un rapsod cânta din strune
în urma lor.

Iar crinii întrebau rapsodul:
— A cui sunt tinerii? — Ai cui?
Acesta e Isus Voievodul!
Şi-alături e mireasa Lui!
 

Costache Ioanid

 

INDEX