Doamne, nu sunt vrednic
 

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalţ spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de ruşine,
buzele ce-au încă vorbe nesfinţite...

Doamne, nu sunt vrednic să-Ţi dezleg cureaua
încălţării Tale când îmi vii în casă,
peste-a Tale glezne albe cum e neaua
lacrimile mele urme negre lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare
c-am deschis ispitei inima curată...
— Tu i-ai dat, în flăcări, inimii iertare
dar ea nu-şi mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângăiere
c-am lăsat în alţii lacrimă şi rane,
buzele iubirii le-am udat cu fiere
mâinilor blândeţii le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrăneşti cu jale
şi m-adapi cu lacrimi, pentru clipa-n care
vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...
 

Traian Dorz