Din harfa unei fără seamăn
 

Din harfe unei fără seamăn
iubiri aprinse pe pământ
am vrut, cum am ştiut Isuse,
mai cald şi mai frumos să-Ţi cânt.

În orice viers am pus o parte
din inima ce le-a purtat
în fiecare slovă-mi arde
un strop din duhu-nflăcărat.

Am vrut a dragostei văpaie
din Jertfa Golgotei s-o iau
şi miilor de inimi stinse
puternic foc ceresc să dau

Să văd cum arde-ntreg pământul
înalt şi larg şi fericit
în focul dragostei de Tine
Isus, Mântuitor Iubit...

Dar cât sunt trist că nici cântarea,
ca tot ce-am spus şi ce-am făcut
n-a fost nici ’naltă, nici fierbinte
nici fericită cum am vrut.

Azi vin plângând ca Magdalena
când vasul scump şi l-a sfărmat
ca nimenea din el pe urmă
să nu mai fie-nmiresmat

Şi-mi sparg Isuse Dulce harfa
cu care-am vrut aici să-Ţi cânt
ca nimănuia după Tine
să nu-i mai cânte pe pământ;

Rugându-Te măcar în ceruri
să faci să pot cânta aşa
cum toată viaţa mea din lume
am vrut, dar n-am putut cânta.
 

Traian Dorz