De-atâta vreme-auzi
 

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
spre ceruri, spe lumină şi spre rai
dar tot n-asculţi nici plânsul nici cântarea
şi nu-ţi întorci nici gândul nici cărarea
— Până când, o până când mai stai?

Văzut-ai şi tu lucruri mari şi care
pe alţii mulţi i-au-ntors din calea rea,
dar tu mereu rămâi în nepăsare
în cea mai grea şi cea mai tristă stare,
— O, până când, o până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe
că iadu-ţi stă mereu la căpătâi
şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
rămâi şi-aştepţi aşa să pleci în moarte
— O până când, o până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
de-atâţia ani şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
cunoşti şi calea rea şi calea draptă
— O până când nehotărât mereu?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai
o smulge-te din neagra morţii ceaţă
şi rupe-ţi vălul morţii de pe faţă
o, până când, o până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
răsplata veşnică şi grea să-ţi iei,
e vremea hotărârilor supreme,
acum e-a mântuirii tale vreme —
o, până când, o până când mai vrei?
 

Traian Dorz