De te mai zbați
De te mai zbați averi s-aduni
comori râvnite de nebuni
să știi: ce lași pe-al morții drum
deșertăciune sunt și fum.Cu ce cuvinte-ai strâns de ieri
te duci spre veșnice tăceri
cu ce talanți ai câștigat
te-ntorci la Cel ce ți i-a dat.De-ai învățat ceva trăind
la crinii câmpului privind
sau corbii care n-au grânar
vei ști să n-alergi în zadar.De-ai învățat s-asculți ceva
cu ochii și cu inima
atunci vei ști ce plâns amar
e cel târziu și în zadar.Doar când înveți să nu-ți aduni
comori râvnite de nebuni
abia de-atunci vei ști mereu
să-ți strângi comori spre Dumnezeu.
Traian Dorz