De ce te zbaţi zadarnic
 

De ce te zbaţi zadarnic s-ajungi ce nu-i de-ajuns,
să cauţi răspuns la taine ce-n lume n-au răspuns,
s-atingi ce nu se cade — când anii sunt păreri!
— crezutele câştiguri sunt numai noi dureri!

Mai scurtă-i slava lumii ca visul cel din zori
răscumpărarea-n lacrimi i-o-ntorci de mii de ori,
mai trecătoare-i vraja plăcerii pământeşti
ca umbrele — şi totuşi ce veşnic o plăteşti.

Mai crâncen arde focul amarei remuşcări
ca orice foc — şi totuşi tu n-asculţi de mustrări,
ce preţ pui pe-ndrumarea cinstitei conştiinţi
când patima te-atrage cu mii de ochi fierbinţi!

De ce te zbaţi zadarnic, minţind, să pari că eşti
aceea ce tu singur nici lupţi şi nici doreşti,
crezi oare că-nşeli pe-alţii, că minţi pe Dumnezeu
— o, te înşeli pe tine din ce în ce mai greu!

Mai străvezii ca apa sunt gândurile cui
îşi caută numai slava şi rosturile lui;
dintre tâlhari acela-i mai vinovat oricând
ce binele îl uită şi vinde sărutând.

— De ce te zbaţi zadarnic sărmane călător
ce strângi tu azi vin alţii să-mprăştie de zor,
— trudeşte pentru-avutul ce veacurile-l cresc
făcându-ţi drum şi prieteni spre cortul cel ceresc.
 

Traian Dorz