INDEX
Dac-o vrea Dumnezeu!
Un sătean, într-o vreme,
prins de-al banilor dor,
se porni de cu noapte
cu doi boi la obor.Și plecând, zise: Leano,
vezi de vaci, dă la porc,
că eu vând iute boii
și la prânz mă și-ntorc.Ea în poartă-i răspunse,
închizând cu-un resteu:
Zi și tu, măi bărbate,
dac-o vrea Dumnezeu! Ei! Vorbiși să nu taci.
Greu să prinzi un temei.
Ce să vrea Dumnezeu?
Că doar boii-s ai mei! Sunt ai tăi, ai dreptate,
și să-i vinzi n-o fi greu.
Dar tu zi, măi bărbate,
dac-o vrea Dumnezeu! Hai! Destul! Am plecat.
Și, luând un cocean,
țanțoș omul porni:
Hai, Lunei, Hai, Duman!Iar la târg când văzu
că se strâng mușterii,
hai să țină la preț.
Cum îi dai? Zece mii!Zece mii? Ești nătâng?
Îi vorbiră pe șleau.
Dar i-a zis unul gras:
Zece mii? Zece-ți dau,dar așteaptă, că-ntâi
vreau să cumpăr nutreț.
Și țăranul ținu
și mai tare la preț.Se făcu de amiazi!
Toți plecară curând.
Mușteriul cel gras
să mai vie nici gând.Și abia în amurg
i-a șoptit un coțcar:
Boii-s buni, dar bolnavi...
Vrei pe ei un miar?I-a vândut speriat.
Iar prin târg, dup-un ceas,
îl zări pe coțcar
cu clientul cel gras,povestind la un han
între alți negustori:
L-am prostit pe țăran,
de-l trecură sudori!"Zece mii! Zece-ți dau!"
îl legarăm la cap.
Și i-am dat pe doi boi
un miar, ca pe-un țap.Bietul om, auzind,
îi săriră scântei.
Hoții! Tâlharii! M-au prădat!
Puneți mâna pe ei!Se făcu tărăboi,
îl loviră abraș.
După toate, plătea
și-un "cinstit adălmaș..."Se trezi către zori
într-un șanț cu nămol,
fără boi, fără bani
și bătut ca un țol...Și gemând de dureri
se porni către sat.
Câte-un câine lătra
la vreun gard depărtat...Iar când zorii urcau
prima zare de foc,
Leana-n somn auzi
la fereastră: Boc! Boc!Ea, din pat: Cine e?
El, de-afară, cu greu:
Eu, bărbatu-tău, Leano,
dac-o vrea Dumnezeu!...
Costache Ioanid