Cum cerbul după ape
 

Cum cerbul după ape în caldele amiez’
de-a Tale dulci izvoare Isuse însetez.

Cum cel sfârşit tânjeşte dup-al odihnei miez
de pacea Ta curată Isuse însetez.

Cu duhu-n rugăciune când pe genunchi veghez
din inima întreagă de Tine însetez.

Când fruntea-nsângerată pe cruce mi-o aşez
cu dor, cu foc, cu lacrimi de Tine însetez.

Cu cât mai mult prin locuri străine înserez
tot mai profund de Tine Isuse însetez.

Iar azi când simt mai grele a lutului obez’
ca lanul ars, de ploaie, de Tine însetez.

Doar când voi fi-n odihna iubirii-n care crez
voi şti că am Izvorul — să nu mai însetez.
 

Traian Dorz