Cu fiecare noapte
 

Cu fiecare noapte murim câte puţin
cu noaptea cea din urmă ajungem morţi deplin.

Ca-ntr-un sicriu ne-ntindem în orice aşternut
grăbind spre cel din urmă, rămas necunoscut.

Cu orice somn pătrundem în locul tăinuit
pe care, cel din urmă, ni-l dă pecetluit.

Din orice drum întoarcem cu tupul tot mai stors
doar drumul cel din urmă rămâne neîntors.

Tot mai spre înviere suim din orice zori
din zorii cei din urmă ieşim nemuritori.

Nimic n-avem din locuri, din case şi poteci
doar locul cel din urmă e-al nostru pentru veci.

— Cu câtă-nţelepciune s-ar cere să privim
spre orice clipă care putem să n-o sfârşim.

Cu câtă lepădare spre tot ce parc-avem
cu câtă dărnicie spre tot ce mai putem,

Cu câtă dezlipire de tot ce întâlnim
când mergem dintre toate mai goi de cum venim.
 

Traian Dorz