Cine ne-a-ntărit?
 

Ce ne-a-ntărit în lupta peste puteri de grea
ce braţe mai vânjoase de zeci de ori cerea?
— Ce ne-a-ndemnat la cântec şi la avânt sublim
spre unde niciodată nu-ntrezăream să fim?
— Ce ne-a-ndemnat în lupta cu-aşa de tari duşmani
c-o-ncredere ce-i numai la douăzeci de ani?
Ce ne-a-ndemnat la jertfe de-un preţ aşa de greu
cum nu se poate-aduce decât lui Dumnezeu?
Ce ne-a-ntărit pe ruguri de cazne şi scrâşniri
să regăsim puterea deplinei dăruiri?
Ce ne-a făcut în stare prin infernal Calvar
din scrum să ne renaştem de orice dată iar?
Ce ne-a-ndemnat pe cruce iertând desăvârşit
să ne rugăm de mila călăului plătit?
Ce ne-a chemat să-ntoarcem de nesfârşite ori
c-o milă nesfârşită spre cei neprimitori?
Ce ne-a plecat genunchii spre ani de rugăciuni
şi plânsul spre-nverzirea pierdutei uscăciuni,
Şi ruga spre salvarea Sodomei de la scrum
şi aurul din urme pe-al Slavei dulce drum
Şi tot ce-avem comoară şi lucru mai de preţ
jertfit pentru grăbirea Slăvitei Dimineţi,
Să ne topim în Soare de piept cu noaptea grea?

Iubirea doar Isuse, iubirea, numai ea!
 

Traian Dorz