Ce duşmănit eşti Tu acum
 

Ce duşmănit eşti Tu acum
pe unde mergi cu mine
vrăjmaşii Tăi m-ar rupe-n drum
de-ar şti că merg cu Tine.

Când la ospăţul lor m-ar vrea
las mesele lor pline
şi dezlegând merindea mea
mănânc ce pot cu Tine.

Când mă îmbiu spre-un aşternut
ce cald şi moale ţine,
eu merg în colţul meu tăcut
şi-adorm lipit de Tine.

Când ei mă vor cu ei s-alerg
la patimi şi ruşine
rămân-napoi de toţi şi merg
pe calea mea cu Tine.

Când ei mă-ndeamnă să îmbrac
podoabele lor fine
privesc veşmântul Tău sărac
şi-l caut să fiu ca Tine.

Când sunt chemat spre-un loc dintâi
ştiu gândul lor prea bine
mă trag spre urmă şi rămâi
nedespărţit de Tine.

Când ei mă vreau să stau râzând
cu ei de tot ce-i bine
eu mă feresc şi-ascuns, plângând,
mă rog un duh cu Tine.

— O, iartă-mă când nu-s aşa
de-al Tău cât se cuvine
când Te ascund, spre-a nu vedea
vrăjmaşii că-s cu Tiine.
 

Traian Dorz