Când sufletu-mi Te-a cunoscut
Când sufletu-mi Te-a cunoscut
Isuse, dintr-o dată,
Tu numele mi l-ai făcut
știut în lumea toată.Nenumărați necunoscuți
mi-au spus din suflet frate
străinii mi-au ajuns plăcuți
și zările curate.În orice case mi-au dat loc
și-n orice loc răbdare
în orice rugăciune foc
și-n orice foc cântare.În orice-mbrățișări mi-ai pus
curata Ta simțire
și-n orișice-ncercări mi-ai spus
o șoaptă de iubire.Cu legături de har ceresc
mă legi de fiecare
din cei ce Numele-Ți rostesc
cu drag și cu-nfocare.Oriunde Tu ești cunoscut
eu intru ca acasă
și aflu-n orice loc un scut
și-o față prietenoasă.O, Doamne să nu pierd nicicând
simțirea ce mă leagă
prin harul Tău un crez și-un gând
de-ai Tăi din lumea-ntreagă.
Traian Dorz