Când nu știi!...
Când nu știi-umbrele-apei ce-ascund în sânul lor
nici cum se leagă apa șuvoaielor în nor,
de nu se rupe norul sub greul lor potop
ci se desface ploaia ca roua, strop cu strop.Când nu știi cum pământul stă pe nimic desprins
nici cum stă peste goluri al Miazănopții-ntins,
nici cum e țărmul dintre lumină și abis,
cum vine înștiințarea din presimțiri și vis
sau sufletul Cui tot cerul l-înseninează larg
sau valurile mării cum slabul țărm nu-l sparg,
sau cine greutatea luminii-a hotărât,
sau cine poruncește înghețului: atât
sau după ce legi aștri sunt așezați pe Cer
sau Cine-ndrumă noaptea cocorul cel stingher.Când nu știi Cine-așează hotarul iernii blând
sau Cine dă legi ploii ori soarelui arzând,
sau Cine-nseamnă margini la trăznet și furtuni,
sau cât rău pot să facă cei răi acelor buni,
sau când se lasă luna și peste câte zări,
sau Cine stăpânește a grindinei cămări,
sau stelele-nserării în imnuri când roiesc
din Mâna Cui mișcarea și razele-și primesc.Când nu știi Cine-așează al nașterilor fel
echilibrând pământul și viața de pe el,
când nu știi începutul Vieții, nici ce-i ea,
când nu-nțelegi nici taina ascunsă-n umbra ta
când ne-nțeles ți-e totul în jurul tău mereu
De ce spui stârpitură că nu e Dumnezeu!
Traian Dorz