INDEX
 



Blândul Păstor
 

Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul blând
Mergea cu dânsa la izvor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
A ridicat-o El duios
Și-a dus-o-n brațe iubitor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Pe-o alta care la pământ
Zăcea cu piciorușul frânt
El o lega mângâietor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
Și viața pentru oi Și-a pus
Și pentru mântuirea lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

— Dar mai târziu L-am întâlnit
Cu spini era împodobit
Într-o mulțime de popor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Când l-am văzut, L-am întrebat
Cine-s cei ce L-au scuipat
— A suspinat sfâșietor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Și mi-a răspuns îndurerat: -
Acei ce M-au încununat
Sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Toți cei ce Mă batjocoresc
Și cei ce Crucea-Mi pregătesc
Sunt cei la care iubitor
Le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu... și ochii Lui senini
De lacrimi limpezi erau plini
Plângea de mila oilor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Și-atuncea «oile»-au venit
Pe Cruce sus L-au răstignit
El Se ruga spre mila lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.
 

Traian Dorz


 

INDEX