Au trecut
Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munți
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunți.Tot mai mult rămâne-n urmă
Și-nainte mai puțin,
Prin a lumii nouă turmă
Ești strein, tot mai strein..Cei porniți cu tine-odată
Pe-al vieții drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezești dup-un apus.- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veșnicia
Locului spre care mergi?- Dacă este după moarte
Viața-n care n-ai crezut,
Ce vei face-a veci departe
Și pe veci de veci pierdut?Traian Dorz