Ascultă
Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o șoaptă ciudată.
Și poate în piept, un talaz,
începe să bată.Ascultă. Ori nu-l mai cunoști?
Și totuși e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oști,
un murmur de ape.Ascultă. Ce largi simfonii!
Și parcă... demult... înainte
ți-era cunoscut. Nu-l mai știi!
Ia adu-ți aminte!...Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ți-a vorbit răspicat
prima oară.Apoi... ți-amintești?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ți-ai dat seama. Era
a doua chemare.De-atunci, din zori când te scoli,
și noaptea când liniștea crește,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îți vorbește.Și simți un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
Ce-a fost? conștiința te-ntreabă.
Nimic. O părere.Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foșnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?Ascultă. Acel ce-ți vorbește,
prin visuri, prin bolta senină
e glasul ce-n veci poruncește:
Să fie lumină!E glasul ce-a scos din cămară
și firul de iarbă, și pomul,
și leul, și gâza ce zboară,
și omul!E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele șoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Țărână, întoarce-te dar
din nou în țărână!"E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"Și toate acestea ce sunt?
Un foșnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?Ascultă. Cu-același ecou,
Acel ce-ți dă viață și pâine,
din nou îți vorbește, din nou.
Acuma. Dar mâine?Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?Ascultă. Căci vremea s-a dus
și nu-ți mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Și-ascultă!...Costache Ioanid