Adevăr
 

Este-adevărat că prima-nţelepciune e Cristos
iar că-a doua e tăcerea, tot aşa-i de-adevărat.
Căci vrăjmaşi ţi-i faci pe oameni,
numai când le spui vreodată
adevărul, adevărul hotărât sau mustrător.
Căci un adevăr de formă şi-o credinţă de paradă
nu va supăra pe nimeni —
poţi să le vesteşti oricând...
Când se înfăţişează însă adevărul spre trăire,
Atunci se aleg din oameni, care sunt,
şi care nu-s!

...Adevărule preadulce, nu ştiam de mult eu oare
că-ntre oameni mai comodă şi-nţeleaptă e tăcerea?
Dar de-aş fi făcut eu astfel
cum Ţi-aş fi fost credincios?
Şi cum aş mai fi eu oare frate şi nevinovat?
Adevărule preadulce, câte lovituri în viaţă
câte lacrimi şi prigoane mi-ai adus
cât te-am urmat! —
Tu m-ai despărţit de preteni
Tu m-ai depărtat de-acasă,
Tu m-ai rupt din locuri scumpe
şi m-ai scos din inimi dragi.
Mi-ai zdrobit viaţa-n lupte
şi în lipsuri,
şi în muncă.
Să-ndur foame şi mizerii şi mizerii şi batjocori
— tot mai singur...
— Dar cu toate-acestea astăzi Te iubesc
mereu mai tare
fiindcă pacea conştiinţei numai singur Tu mi-o dai.

Când Te apăr şi-azi pe Tine, iată sunt lovit
pe faţă
şi vorbit de rău prin spate,
şi vândut de fraţi vicleni
să fiu izgonit din inimi,
— Ale mele binefaceri
sunt jignite şi uitate,
meritul batjocorit...
Dar şi-aşa,
cu toate-acestea şi chiar pentru-acestea toate
eu vreau să rămân cu Tine, sfânt şi unic Adevăr!
După cum întâia dată Te-am crezut pe totdeauna
şi-am pus legământ ca astfel să Te-ascult pân-la sfârşit.
Căci Tu-mi dai inimii pacea,
conştiinţei bucurie,
şi-n odihna mea şi-n muncă
şi în umbră şi-n senin!...

Fraţii mei, dacă-mi vreţi bine, — binele-adevărat,
eu vă rog ca totdeauna adevărul să-mi grăiţi!
— Căci atuncea-mi faceţi bine
şi atunci îmi sunteţi fraţi.
Spuneţi-mi-l totdeauna, căci eu nu întotdeauna
pot să-l văd deplin
şi-adesea eu sunt slab şi ispitit.
Spuneţi-mi-l chiar şi-atuncea când îmi este împotrivă
dacă-i El, Îl voi cunoaşte!
— Şi-i voi săruta nuiaua
căci din toate-acela-mi este cel mai binefăcător.
 

Traian Dorz